Firmele care au preluat parcările nu au experiență în domeniu, dar sunt puse pe treabă
0Peste 2.000 de locuri de parcare au ajuns pe mâna unor firme care au avut prea puţin de a face cu acest obiect de activitate. Şoferii sunt de părere că preţurile sunt mari pentru un oraş ca Reşiţa, iar valoarea de 615 lei pentru un abonament general este aproape salariul unui ucemerist.
Oamenii vor să ştie ce se ascunde în spatele firmei şi cine sunt asociaţii care vor lua şi pielea de pe spatele conducătorilor auto, în viitorul apropiat.
„Pe lângă drumuri pline de gropi şi capace lipsă, străzi neiluminate şi pline de maidanezi, acum ne putem mândri cu oraşul cu cele mai scumpe parcări şi cea mai scumpă apă la robinet: 5,4 lei pe metru cub, când la Bucureşti, oraşul cel mai «sărac» din România, e in jur de 3,2 lei”, a spus cititorul Robert, pe forumul „Adevărul”, la materialul „Preţuri mari pentru parcările publice”.
Care sunt firmele
Şoferii mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că parcările pe care le-au preluat firmele sunt gata amenajate de Primăria Reşiţa, iar alţii vin să preia încasările.
Oficialii municipalităţii vin cu explicaţii şi spun că lucrurile nu stau chiar aşa, iar potrivit contractului de concesiune, firmele sunt obligate să dea la buget o redevenţă de 11% din valoarea încasărilor, însă nu mai puţin de 99.000 de lei. „Până acum, noi încasam din parcări circa 35.000 de lei, deci bugetul local este oricum în câştig”, a declarat Florin Nedelea, de la Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei.
Cele trei firme care au preluat cele 2.200 de locuri de parcare au format o asociere prin participaţiune, în care singura societate cu experienţă în domeniu este cea de Administrare a Domeniului Public din Timişoara. Celelalte firme sunt Eco Bau Park din Timişoara, societate înfiinţată în anul 2011 şi Repark Bocşa, înfiinţată în 2008, însă cu aceeaşi lipsă de experienţă în domeniu. „Tocmai din acest motiv în asociere cu noi este ADP Timişoara”, a explicat directorul Eco-Bau Park şi în acelaşi timp administratorul Repark, Daniel Nechita, un tânăr de 26 de ani. În ceea ce priveşte minusurile sistemului, acestea există, însă cum nu se cunoaşte data de la care intră în vigoare sistemul, cei care îl vor gestiona spun că le vor elimina.