EXCLUSIV Pensionarii cu epoleţi din Caraş-Severin au câştigat procesul cu statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere ale MAPN şi MAI nu le vor mai fi tăiate pensiile. Tribunalul Caraş-Severin a dat dreptate foştilor poliţişti şi militari care au contestat în instanţă decizia de recalculare a pensiilor.

Instanţa de fond de la Tribunalul Caraş-Severin a soluţionat deja o mare parte din cele 121 de acţiuni prin care foştii poliţişti şi militari din Caraş-Severin au contestat deciziile care au stat la baza recalculării pensiilor din decembrie 2010 şi ianuarie 2011. Nu mai puţin de 68 de cadre militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere ale MAPN şi MAI din judeţ şi-au găsit deja dreptatea în justiţie, iar alte 53 sunt în curs de soluţionare. “Instanţa de fond le-a dat câştig de cauză. A admis cererile de chemare în judecată aşa cum au fost formulate, a anulat deciziile contestate şi le-a menţinut pe cele iniţiale privind calcularea pensiilor de serviciu. Practic, se anulează deciziile prin care se reducea cuantumul pensiei”, a declarat avocata Loredana Sabo.


    Marin Buţiu, colonel MAI în rezervă, este doar unul dintre cei care şi-a recâştigat drepturile în instanţă. “Au vrut să ne scoată din sistemul ăsta al militarilor. Din 2007, nouă nu ne-au mai actualizat pensiile nici măcar cu rata inflaţiei. România s-a obligat faţă de Uuniunea Europeană şi NATO ca, în 2012, să aliniezele soldele şi salariile cadrelor militare la cele din ţările membre UE”, a spus colonelul care s-a pensionat după ce a îmbrăcat uniforma de poliţist timp de 45 de ani.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?