Eliberat de justiţia română, un pedofil a recidivat fără milă: a violat şi a obligat să se prostitueze tinere de 14 ani, racolate pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Monstrul pedofil" pretinde că este impotent

Daniel Ungur, bărbatul de 41 de ani din Reşiţa arestat preventiv pentru că a recrutat, direct sau prin intermediul altor persoane, minore pe care, sub teroare şi ameninţare, le-a violat şi le-a oferit altor bărbaţi, a contabilizat deja 14 mărturii împotriva sa.

Pedofilul profita de elevele de liceu ce provin din familii dezorganizate după ce le intimida, şantaja şi le inducea sentimentul că au nevoie de protecţie din partea lui. Opt fete, toate cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, au mărturisit coşmarul prin care au trecut chiar în ziua în care a fost reţinut bărbatul. Alte şase ar fi ajuns la sediul DIICOT o zi mai târziu. Interesant este că, printre martorii care au dat declaraţii împotriva “Monstrului pedofil” se numără şi fiul acestuia, Ionuţ Ungur. În apartamentul său din blocul Nr. 23 de pe Bulevardul Republicii, anchetatorii au găsit materiale pornografice realizate cu mai multe dintre minorele de care acesta a profitat. Potrivit procurorilor, din declaraţiile martorilor rezultă fără niciun dubiu faptele de care este acuzat pedofilul.


Clemenţă pentru violator
    Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă justiţia îl trata aşa cum merită pe acest individ, un monstru de om în adevăratul sens al cuvântului. În iulie 2003, Judecătoria Reşiţa l-a condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol, iar din datele pe care le deținem ar fi vorba tot de minore. Curtea de Apel Timişoara i-a redus pedeapsa la numai cinci ani. A ieşit din penitenciar după numai trei şi a revenit la vechile sale îndeletniciri. Nu a fost supravegheat, aşa cum s-ar impune în cazul unor asemenea indivizi şi viaţa atâtot fete s-a schimbat pentru totdeauna.

"Secţia penală a Tribunalului Caraş-Severin a fost sesizată de către DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin cu o propunere de arestare preventivă. În acest sens s-a precizat că există date şi indicii temeinice care să contureze în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori şi de act sexual cu minor, toate fiind săvârşite în formă calificată. Urma examinării actelor colectate până acum s-a constatat de către judecătorul căruia i-a fost repartizată soluţionarea acestei propuneri de arestare preventivă că se confirmă propunerea formulată de către DIICOT, a fost ca atare admisă şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. Inculpatul nu a recunoscut în faţa judecătorului acuzaţiile care i-au fost aduse şi a declarat recurs împotriva încheierii respective", a precizat Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin. 


Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”