Două sute de persoane sunt izolate în comuna Cornereva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii au ieșit în stradă să deszăpezească străzile

Locuitorii din Cornereva sunt izolați din cauza ninsorii abundente din ultimele ore. Oamenii sunt pregătiţi cu mâcare şi apă, dar cer ajutorul prefectului în caz de urgenţe medicale. De asemenea, probleme sunt în Caraş-Severin şi la 47 de şcoli care au porţile închise.

Situaţia din comuna Cornereva s-a complicat, din cauză că localitatea este amplasată în Munţii Cernei, la 1.200 de metri altitudine, iar casele sunt răsfirate, la o distanţă de 300-400 de metri una de alta. „Din cauza distanţei şi a drumurilor aproape inexistente sau inaccesibile, şi vara este foarte greu de ajuns aici. Practic, oamenii se deplasează doar pe nişte cărări. Localnicii din dele 47 de cătune ale comunei Cornereva sunt aprovizionaţi, ei fiind obişnuiţi cu asemenea situaţii. Oricum, în caz de urgenţe medicale, vom găsi soluţii. Vom aduce un elicopter, persoana în cauză va fi coborâtă cu ajutorul salvamontiştilor”, a spus prefectul Octavian Ţunea, în urmă cu câteva momente.

Şcoli cu porţile închise
De asemenea, 47 de şcoli din Caraş-Severin şi-au închis porţile. Asta, fie din cauză că nu au căldură, fie din cauza zăpezii care le pune în pericol viaţa copiilor. „Peste 3.500 de elevi şi-au întrerupt activitatea, în urma deciziei consiliilor locale şi vor rămâne închise pe perioada ninsorilor”, a adăugat reprezentantul judeţului în teritoriu. În aceste zile, peste 30 de echipaje ale poliţiştilor patrulează pe drumurile din judeţ, astfel încât să sesizeze situaţiile care le-ar putea crea neplăceri oamenilor.

Cum se circulă în Caraș-Severin
Circulatia pe drumurile judetene se desfasoara in conditii de iarna , s-a actionat in toate zonele judetului, respectiv Valea Almajului, Valea Carasului, Valea Timisului, Clisura Dunarii, Muntii Semenic, Muntele Mic cu 54 utilaje specifice si au fost imprastiate 305 tone de materiale antiderapante. „Rugam participantii la trafic sa circule numai cu masinile echipate in mod corespunzator circulatiei in conditii de iarna si sa se informeze asupra conditiilor de drum, pentru drumurile judetene la tel 0255 213212, iar pe drumurile nationale la tel 0255 513131”, potrivit comandamentului de iarnă.


Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model