Deținutul evadat după ce fusese scos la cules de cartofi a fost prins în Caraș-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 25 de ani, deținut la Penitenciarul Bârcea Mare, care a evadat de la punctul de lucru din Densuș unde fusese adus la muncă, a fost prins de polițiștii din Caraș-Severin, pe raza localității Berzovia. Mihai Mărtinaş, în vârstă de 25 ani, ispăşea o pedeapsă de patru ani în regim semi-deschis pentru furt calificat de autoturisme.

Bărbatul, care se afla în închisoare de aproximativ o jumătate de an, fusese acceptat să muncească la scos de cartofi. Una dintre cauzele posibile ale gestului său ar putea fi depresia.

“Înaintea evadării, deținutul era păzit de un gardian şi de către un alt condamnat în sistem fără pază. A solicitat permisiunea de a merge la toaleta amenajată, însă nu a mai revenit. Faţă de evadat am solicitat darea în urmărire naţională şi în consemn la frontieră”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

La momentul dispariţiei, bărbatul purta un trico roşu, o pereche de pantaloni scurţi kaki, de camuflaj şi adidaşi albi. Are înălţimea de 1,83 metri, părul şaten şi ca semnalmente particulare poate fi identificat după tatuajele de pe antebraţ.

După două zile de căutări, evadatul a fost prins de oamenii legii.  „A hoinărit o vreme pe dealuri, iar aseară a fost prin pe raza localităţii Berzovia, după ce şi-a salutat tatăl”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. 

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile