Dan Miloş este juristul care l-a învins pe Părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juristul care a ieşit victorios în faţa lui Antonie Iorgovan iubeşte călătoriile, iar istoria este una dintre cele mai mari pasiuni ale sale. Cel mai important proces din cariera juristului reşiţean a avut loc în urmă cu aproximativ zece ani. Acesta l-a confruntat în instanţă pe părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan.

Dan Miloş, la cei 40 de ani săi, a ştiut de mic că va ajunge jurist. A crescut într-un mediu în care toţi apropiaţii săi şi-au dorit acelaşi lucru. „Inclusiv sora şi prietenul meu din copilărie sunt jurişti. Mă visam în faţa instanţei, deşi nu ştiam exact ce presupune acest lucru. De abia mai târziu am descoperit cât efort şi timp îţi ia să ajungi un jurist bun”, povesteşte Dan Miloş.

Reşiţeanul a fost admis la Facultatea de Drept din Bucureşti, imediat după Revoluţie. „Generaţia de tineri din acea vreme încerca să facă tranziţia la normalitate, de la o societate închistată în norme şi tipare de tip sovietic, înspre un sistem de drept, bazat pe respectarea individului. Nu mi-a fost greu să mă acomodez nici la societatea de atunci şi nici la ceea ce a însemnat trecerea de la un oraş mic, precum Reşiţa, la capitala ţării”, spune tânărul, care are ca pasiune istoria. „Încă din şcoala generală, am avut norocul să îmi ajungă pe mână cărţi importante despre istorie, pe care le citeam instant. De atunci, am rămas cu admiraţia pentru lumile demult apuse. Napoleon a fost unul dintre personajele istorice, pe care le-am îndrăgit cel mai tare, dar nu ca şi dictator sau cuceritor, ci ca un om care a pus bazele legislaţiei administrative şi juridice la nivel european, prin vestitul său Cod”, povesteşte juristul.

Lupta contra lui Iorgovan

Cel mai important proces din cariera juristului reşiţean a avut loc în urmă cu aproximativ zece ani. Acesta l-a confruntat în instanţă pe părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan. „Îmi amintesc şi acum acea zi. A fost un moment important din viaţa mea. Am reprezentat în instanţă interesele Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, care a suspendat activitatea unei societăţi din localitatea Călan. Firma nu a respectat procedurile legale referitoare la neutralizarea unei surse radioactive, ce a existat la vechile furnale din localitate”, îşi aminteşte Miloş.

„Am avut emoţii când am aflat că partea adversă este reprezentată chiar de autorul celui mai important document elaborat în România, dar cu toate acestea, ştiam în sinea mea că voi avea câştig de cauză în faţa lui Antonie Iorgovan”, spune juristul, care a reuşit să îşi învingă profesorul. „Antonie Iorgovan chiar mi-a fost profesor în facultate. Foarte senin, specialistul în drept s-a apropiat de mine, m-a recunoscut că i-am fost student şi mi-a strâns mână, felicitându-mă”, îşi aminteşte zâmbind Dan Milioş.

Întrebări şi răspunsuri
Care este juristul pe care îl admiri cel mai tare?
Emil Cernea şi Tudor Popescu. Cernea a fost profesorul şi coordonatorul meu şi am avut o colaborare foarte bună. Am preluat de la acesta modul de a lucra cu studenţii şi de a transmite informaţia juridică, cât mai concis. Popescu îmi place pentru că este cel mai mare specialist în drept civil din ţară.

Cum a fost prima dată când ai păşit în sala de judecată?
Am avut emoţii, pe care le am şi acum, deşi am aproape 15 ani de activitate. Ţin minte că am avut un proces ce avea ca obiect o plângere contravenţională. Deşi valoarea amenzii a fost destul de mică, am considerat că aceea este cauza cea mai importantă. M-am mobilizat şi am învăţat pledoaria, cuvânt cu cuvânt, încă de acasă, fiind atent la orice detaliu.

Ce-i place
„Îmi plac istoria, ştiinţele politice, călătoriile şi sportul. Fotbalul îmi place în mod special, să îl urmăresc”.

Ce nu-i place
„Minciuna şi neadevărul, pentru că sunt elementele negative ale structurii unui individ. Oamenii care fac aceste lucruri creează nedreptate”.

Profil
Născut. 19.02.1970, Reşiţa.
Studii. Facultatea de Drept Bucureşti.
Familia. Căsătorit, un copil.
Ocupaţie. Jurist, DSP Caraş-Severin.

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile