Cristian Bobar: “Flavius Stoican poate duce CSM Reşiţa în liga a doua!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul clubului din Valea Domanului îşi pune mari speranţe în antrenorul Flavius Stoican, care a fost ales să-i conducă pe rosso-neri spre liga a doua, după mulţi ani de agonie a fotbalului reşiţean. Cristian Bobar vorbeşte într-un interviu acordat pentru Adevărul de Seară despre viitorul echipei.

Ai preluat clubul la o vârstă fragedă, dar până şi cei care te-au contestat la început îţi strâng acum mâna. Cum ai reuşit să schimbi faţa clubului?
Este adevărat că am preluat funcţia de director la numai 24 de ani şi mulţi s-au îndoit că aş putea face treabă bună. Mă bucur că acum toată lumea poate să vadă lucrurile frumoase pe care am reuşit să le fac în Valea Domanului şi îi asigur pe suporterii noştri că nu mă voi opri aici. Am avut întotdeauna sprijinul domnului primar Stepanescu şi al consilierilor locali şi am reuşit să schimbăm radical părerea microbiştilor despre club. Ştiţi că toată lumea vorbea numai despre bani furaţi, despre pariuri şi mai puţin despre fotbal. Acum e altceva, chiar dacă nu ne ajută prea mult liga în care jucăm.


Ai fost preocupat de reorganizarea clubului, ai pus mare accent pe centrul de copii şi juniori, iar stadionul arată foarte bine. Se naşte în curând şi o echipă?

Să sperăm. Aţi sesizat bine, mai întâi am vrut să ridic fundaţia pe care să se înalţe o echipă de nivelul primei ligi. Am căutat să fac puţină ordine în centrul de copii, pentru că Reşiţa nu are bani să cumpere jucători de valoare şi atunci trebuie să ne bazăm pe propria pepinieră. Am insistat mult pe lângă domnul primar şi consilierii locali şi i-am convins să investim în baza sportivă, care acum arată foarte bine. Şi investiţiile vor continua, cu sprijinul lui Cristi Chivu urmând să punem covor sintetic pe terenul de antrenament. Mai rămâne, aşa cum bine aţi spus, să facem o echipă competitivă.


Este Flavius Stoican omul potrivit pentru a forma o echipă capabilă să revină în ligile superioare?

Eu sunt convins că poate. Mă bazezez pe experienţa lui şi pe lucrurile pe care le-a învăţat la marii antrenori cu care a lucrat. El nu are acum la dispoziţie un lot prea valoros, dar sunt copiii care vor să facă performanţă şi muncesc mult. Bani pentru transferuri importante nu sunt, dar eu cred că putem aduce doi-trei jucători pe care el şi-i doreşte şi să încropim o echipă valoroasă. Aceşti tineri au ce învăţa de la el şi sper să facem treabă împreună. Eu sper ca în câţiva ani, Steaua sau Dinamo să tremure înaintea partidelor cu CSM Reşiţa şi să plece cu capul plecat din Valea Domanului, aşa cum s-a întâmplat când eram eu copil.


Este promovarea în liga a doua un obiectiv realist pentru sezonul care stă să înceapă?
Nu vom face o tragedie dacă nu promovăm anul ăsta. Noi am vrea să promovăm cel târziu sezonul viitor. Dacă s-ar întâmpla asta chiar la finalul campionatului 2010-2011 ar fi extraordinar. Dacă ni se va ivi ocazia, cu siguranţă nu ne vom da la o parte. Am vrut să fim însă realişti, pentru că anul trecut ne-am chinuit să scăpăm de retrogradare. Nu vă ascund faptul că, atât eu, cât şi Flavius, dar mai ales suporterii noştri, ne gândim în fiecare zi la promovare. Nu e uşor, dar nici imposibil.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată