Ce program au farmaciile și supermarketurile din Reșița, de sărbătorile Pascale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă mai aveți de făcut cumpărături, pe ultima sută de metri, este bine să știți ce magazine vor fi deschise și în ce interval orar. Ziarul „Adevărul” te ajută să mergi direct la sursă, fără să bâjbâi sau să faci drumuri inutile. Și programul farmaciilor îi găsești aici. 

Farmaciile de gardă vor fi în Reşiţa:

Duminică, 15 aprilie, farmacia Arcatim 30 (de la Sala Polivalentă), între orele 8.00 şi 20.00, iar luni, 16 aprilie – farmacia Arcatim 47 (de pe Calea Caransebeşului) în acelaşi interval orar.

La Reşiţa, toate supermarketurile sunt închise duminică, 15 aprilie.

La Lidl, sâmbătă este program normal iar luni, magazinul are programul obişnuit de duminică, iar Kaufland are sâmbăta deschis între orele 7.00-18.00 şi luni, între orele 9.00-16.00.

Magazinul Profi este deschis sâmbătă între 7.00 şi 18.00 şi luni, între orele 10.00 şi 18.00.

Carrefour este deschis sâmbătă, 14 aprilie, între orele 8.00 şi 18.00, iar luni, 16 aprilie, între orele 8.00 – 15.00.

Casieriile Enel Energie din judeţul Caraş-Severin vor fi închise luni 16 aprilie. Acestea vor fi redeschise în data de marţi 17 aprilie, având programul obişnuit de lucru.


Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase