Carnea de miel a devenit un vis scump pentru cei mai mulţi reşiţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi dintre reşiţeni spun că sunt obligaţi să nu mai păstreze tradiţiile din cauza preţurilor prea mari. Bugetele pentru sărbătorile de anul acesta sunt mult mai scăzute, iar reşiţenii taie drastic alimente de pe listă sau le înlocuiesc cu cele mai ieftine.


Mai sunt doar câteva zile până la Paşte, dar reşiţenii nu se înghesuie la carnea de miel. Gospodinele şi-au făcut din timp bugetul pentru sărbători şi carnea de miel a fost înlocuită cu cea de porc sau cea de pui, mai ales că preţurile sunt mult mai mici. La o familie de patru persoane, bugetul pentru Paşte nu depăşeşte 150 de lei, iar crescătorii de animale vând carnea de miel cu aproape 20 de lei.

„Ştiu că este o tradiţie să ai pe masă miel, dar nu cred  că o să fie o mare problemă dacă anul acesta renunţăm. Va fi puţin din fiecare pentru că preţurile sunt foarte mari şi nu ne scot banii afară din casă“, a spus Nina Păunescu, din Reşiţa.

Păstrează tradiţia

Alţii, care ţin morţiş să păstreze tradiţia, spun că vor cumpăra un miel împreună cu rudele. „Deja am vorbit cu cineva şi vom cumpăra împreună un miel pe care îl împărţim. Aşa ne permitem şi noi, pentru că nu vrem să cheltuim foarte mult“, a declarat Eleonora Pascu, de 50 de ani.

În pieţele reşiţene vor fi amenajate două centre de sacrificare a mieilor, unul în piaţa de Sud şi unul în Nord. „Crescătorii de animale au la dispoziţie tot ce le trebuie pentru ca sănătatea clientului să nu fie pusă în pericol“, a spus Adrian Damian, directorul SC Pieţe Reşiţa.

În ciuda faptului că tot mai mulţi reşiţeni au în plan să renunţe la carnea de miel, crescătorii de animale îşi justifică preţul. „Eu ştiu că totul s-a scumpit, dar şi munca mea contează. Sper să îmi scot măcar banii investiţi şi mă declar mulţumit“, a explicat Petru Vida, de 60 de ani, crescător de animale.

Atenţie la produsele de Paşte


Cei de la Protecţia Consumatorului îi avertizează pe reşiţeni să fie atenţi de unde cumpără alimentele. Carnea de miel se cumpără numai din locuri special amenajate, iar produsul trebuie să aibă ştampila sanitar-veterinară care atestă faptul că animalul sacrificat a fost sănătos. Şi valabilitatea ouălelor trebuie verificată.

Mai multe pentru tine:
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Proiescul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum