Cărăşenii aşteaptă Crăciunul cu masa plină de bunătăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sonia Radu este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Crăciun

Reşiţenii întâlnesc sărbătorile cu bucate alese şi miros de brad, printre colinde. Încă de la primele ore ale dimineţii gospodinele reşiţene se pregătesc pentru primirea musafirilor şi noaptea de Ajun înconjurate de cei dragi.

Spaţiu prin excelenţă multicultural, Caraş-Severinul surprinde prin multitudinea de tradiţii şi obiceiuri înrădăcinate în zonă. Excepţie nu face nici Sărbătoarea Crăciunului, de care sunt legate credinţe populare vechi.

„În Ajun copiii, pentru că ei reprezintă elementul de puritate, se adună şi pleacă la colindat. În trecut aceştia erau răsplătiţi cu pâine, colaci, nuci, nu ca şi acum cu bani, merindele având şi ele rolul lor important în cadrul acestei sărbători“, a explicat doctorul Mircea Taban, cercetător etnograf la Muzeul Banatului Montan Reşiţa. Tradiţia colindului a fost păstrată şi astăzi, iar cântecele cunoscute, dar şi cele împrumutate de la americani le încălzesc sufletele reşiţenilor.

Porc şi prăjituri pe masă
Masa de Crăciun are şi ea o istorie. Bunătăţile sunt preparate în general în casă şi conţine câteva elemente specifice acestei sărbători. „Din meniu nu trebuie să lipsească preparatele din carne de porc, curcan, cârnaţi de casă şi prăjiturile“, a spus Sonia Radu, una dintre gospodinele reşiţence care s-a pregătit intens pentru masa de Crăciun. Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii este cea de decorare a bradului de Crăciun.

„Bradul, pomul vieţii sau coloana lumii, aşa cum este cunoscut din epoci străvechi, era împodobit cu obiecte strălucitoare“, a povestit etnograful Mircea Taban. Astăzi, cei mai mulţi dintre reşiţeni aleg să împodobească bradul fie doar într-o singură culoare, fie fiecare membru al familiei îşi lasă amprenta asupra lui. „De obicei, bradul îl împodobim în familie şi în fiecare an înnoim ornamentele. Cel mai frumos moment este dimineaţa de 25, atunci când cei mici găsesc cadourile de la Moş Crăciun“, a mai spus Sonia Radu, de 29 de ani.

Reţetă tradiţională pentru Crăciun
Sarmalele sunt nelipsite din meniul reşiţenilor. Astfel, pentru un kilogram de carne se vor folosi trei cepe mari, tăiate, şi care se pun în ulei la dinstuit după care se toarnă puţină apă. Apoi se adaugă o cană de orez, spălat bine şi curăţat. După ce apa a secat se pune carnea câteva minute. Sarmalele bine împachetate se aşează în oală pe un strat de varză cu afumătură, iar după câteva minute de fiert se pot băga în cuptor pentru un gust mai deosebit. Aperitiv cu cârnaţi. Cârnaţii proaspeţi se fierb şi apoi se serbesc cu un sos din smântână şi hrean.

Mai multe pentru tine:
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani