Câinii dintr-o localitate din Caraş-Severin sunt mereu otrăviţi. Proprietarii cred că braconierii sunt de vină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Bocşa au de rezolvat un caz destul de rar întâlnit. Proprietarii mai multor câini, cei mai mulţi ciobani, au reclamat în ultimele luni că cineva le otrăveşte animalele

De la începutul acestui an, la Bocşa, au murit mai mult de zece câini. Mulţi dintre aceştia aparţin ciobanilor care îşi au stânele în apropierea localităţii.

Aceşti susţin că cineva aruncă bucăţi de carne otrăvite, pe care câinii le găsesc şi le mănâncă, după care se sting în chinuri groaznice.

“Până anii trecuţi eram terorizaţi că ne împuşcau câinii de la stână, de la gospodării. Acum au găsit o altă metodă. Sunt foarte mulţi oameni care au rămas fără câini. Într-o singură zi au murit opt. Dar mai sunt şi alţii. Am dus cadavrele la DSV, unde li s-a făcut necropsia şi s-au recoltat probe din care reiese că au fost otraviţi”, spune Mircea Râmneanţu, unul din proprietarii păgubiţi.

Oamenii cred că autorii oribilele fapte sunt braconierii din zonă, care sunt deranjaţi din activităţile lor, mai ales de către câinii de la stână. Poliţiştii au înregistrat deja trei dosare, până acum, însă nu au găsit nici un vinovat.

"Poliţiştii secţiei din Bocşa au deschise trei dosare de cercetare penală pentru fapte ce ţin de Legea 205/2004 privind protectia animalelor republicată. Conform Art. 25, constituie infractiune şi se pedepseşte cu închisoare, de la trei luni la un an sau cu amenda uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a declarat Cecilia Dăneţ, purtătoarea de cuvânt a IPJ Caraş-Severin.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort