Bolnavii de SIDA, marginalizaţi şi discriminaţi în România. Moartea tragică a celor doi tineri care au refuzat să mai urmeze tratamentul

Doi tineri bolnavi de SIDA au murit de la începutul acestui an, pentru că au refuzat să-şi mai administreze tratamentul, susţine Petrică Agape, preşedintele Asociaţiei Anti-HIV Inocenţă şi Speranţă din Caraş-Severin.

Acesta arată că situaţia trebuie monitorizată, pentru că în ultima perioadă tot mai mulţi bolnavi nu se tratează, fie că au impresia că se simt bine şi nu mai au nevoie de tratament, fie că încearcă să-şi ascundă boala şi atunci nu se duc să-şi ridice medicamentele care sunt asigurate gratuit.

 “Sunt multe situaţii, dar sunt necunoscute. Anul trecut am aflat despre cinci-şase cazuri. Anul acesta, în doar o lună de zile ştiu deja despre două. Mulţi consideră că dacă se simt bine pot renunţa să se mai trateze. Mai sunt şi cei care pur şi simplu nu vor să ia medicamentele. Am văzut eu, persoană care a venit şi-a ridicat schema de tratament şi când a ieşit din spital a aruncat medicamentele la coş. O astfel de schemă costă 14.000 de lei pe lună, pentru fiecare bolnav în parte. Normal că m-am dus şi l-am tras de mânecă şi l-am întrebat de ce face asta. Medicamentele ale ar fi putut salva viaţa altui bolnav”, spune Petrică Agape.

Acesta susţine că mai există categoria celor care vând medicamentele. “Le vând celor care nu vor să se afle în comunitate că suferă de această boală, care au descoperit că sunt bolnavi , dar încearcă să ascundă acest lucru şi atunci nu vin lunar la spital să-şi primească tratamentul”, mai spune preşedintele Asociaţiei Anti-HIV Inocenţă şi Speranţă din Caraş-Severin.

De 20 de ani îşi îngrijeşte fiul

Petrică Agape este cel mai vechi preşedinte de organizaţie care luptă pentru drepturile bolnavilor de HIV şi SIDA din România. De mai bine de 16 ani, conduce Asociaţia Anti-HIV Inocenţă şi Speranţă din Caraş-Severin, organizaţie care are în evidenţă 230 de bolnavi. În toată această perioadă, a învăţat din experienţa proprie ce înseamnă lupta cu temuta maladie, deoarece fiul său suferă de această boală.

“Îi ieşiseră nişte bubiţe pe piele şi după ce i-am făcut analizele ne-a chemat de urgenţă la Sanepid. Ce au făcut aia cu mine acolo! Că sunt inconştient, că mi-am îmbolnăvit familia şi câte şi mai câte mi-au strigat. Ei au crezut că eu am SIDA şi că nu am spus nimănui. Până la urmă ne-am făcut analizele toată familia şi s-a dovedit că el era singurul bolnav. S-a îmbolnăvit după ce a făcut un vaccin”, povesteşte Agape.

Omul îşi aminteşte cât de greu i-a fost în primii ani. “E de nedescris. Eu am crezut că o să înebunesc. Am fost miner de meserie, la Anina. Însă m-am informat zi de zi şi nu ne-am lăsat. Dar sunt cazuri, de părinţi care s-au sinucis sau sunt chiar bolnavi care şi-au pus capăt zilelor”, susţine Agape.

Cazuri de discriminare, reclamate

Preşedintele asociaţiei cărăşene spune că mai gravă decât boala este discriminarea şi marginalizarea la care sunt supuşi bolnavii. În fiecare an, desfăşoară zeci de acţiuni de informare şi prevenire, în tot judeţul, însă reacţia oamenilor e sub orice aşteptare.

“Cele mai multe evenimente le facem prin şcoli şi cu şcolile. Cu ajutorul elevilor încercăm să distribuim pliante şi să informăm, să stăm de vorbă cu oamenii şi să le explicăm ce este HIV, ce este SIDA, care sunt stadiile, cum se transmite, cum nu se transmite şi aşa mai departe. Însă de cele mai multe ori, reacţia oamenilor lasă de dorit. Atunci când le spunem de SIDA, spun Doamne fereste şi pleacă mai departe”, povesteşte Agape.

Preşedintele Asociaţiei Anti-HIV Inocenţă şi Speranţă din Caraş-Severin afirmă că, în câteva rânduri, a fost nevoit să sesizeze autorităţiile din cauza discriminării la care au fost suspuşi unii dintre membrii asociaţiei sale.

“O fată a fost angajată la un magazin mare de aici din Reşiţa şi şefa de magazin a aflat că are SIDA. S-a dus, în gura mare, de faţă cu toţi colegii ei, a apostrofat-o şi i-a cerut să nu mai vină la muncă. I-am făcut reclamaţie şefei de magazin şi a fost dată afară. Un alt caz este tot al unei fete, care lucra la un coafor. Asistenta medicului de familie i-a povestit şefei ei şi aceasta a dat-o afară. Fata a şi plecat din Reşiţa.”, spune Agape, care consideră că metalitatea oamenilor încă nu s-a schimbat în privinţa bolnavilor de SIDA şi că asta se întâmplă din lipsă de informare.

Pe plan local, asociaţia condusă de Agape nu este sprijinită aproape deloc de autorităţi. “Am primit un sediu, în urmă cu cinci ani. De atunci nimeni nu ne-a ajutat cu nimic. Am renovat sediul din banii mei. Am vrut să-mi fac o toaletă aici, pentru că nu avem, dar nu mi-au dat voie. Vin bolnavii la consiliere şi niciun WC nu au”, spune Agape, care crede că administraţia locală ar trebui să se implice mai mult şi să sprijine programele asociaţiei.