Bianca Sasu este gimnasta pasionată de informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este elevă la un profil real, dar în timpul liber practică gimnastica ritmică. De altfel, tânăra s-a şi impus în competiţiile naţionale.Obiectul preferat al tinerei este coarda, dar care, din păcate, din acest an s-a scos din obiectele de concurs ale fetelor trecute de categoria 4.

Profil:
Data naşterii: 17.03.1994
Studii: Clasa a X-a D, Liceul „Diaconovici Tietz” Reşiţa
Familie: Singură la părinţi

Bianca Sasu practică gimnastica de la vârsta de 5 ani. Paşii i-au fost îndrumaţi spre acest sport chiar de părinţi. „Tatăl meu este profesor de sport şi a încercat să mă îndrume spre balet. Am practicat acest sport de la 3 până la 5 ani, însă nu mi-a plăcut aşa cum mă aşteptam. Îmi doream ceva mai dinamic, iar gimnastica mi-a oferit ceea ce am căutat”, povesteşte Bianca.

Tânăra îşi aminteşte şi acum de primele ore la care a luat parte. „Eram foarte multe fete, micuţe toate, şi cel mai mult ne plăcea să ne uităm la cele mari cum mânuiau obiectele de gimnastică ritmică. Antrenoarea noatră de pe atunci, Dana Tîrba, ne spunea că, dacă muncim suficient de mult, vom putea ajunge la fel de graţioase ca cele pe care le admiram. Am ascultat sfatul ei şi nu regret nicio clipă că am ales să practic acest sport”, a spus reşiţeanca. Pentru că merge la gimnastică încă de mică, tânăra nu a mai prea avut timp şi pentru alte activităţi, în afara celor de la şcoală. „Antrenamentele durează câte trei-patru ore pe zi şi sunt destul de dure. Ca să ajugem la performanţă, însă, trebuie să ascultăm ceea ce ne îndrumă doamna Luminiţa Laţcu, care este alături de noi în fiecare zi”, spune Bianca.

Specialistă la coardă

Obiectul preferat al tinerei este coarda, dar care, din păcate, din acest an s-a scos din obiectele de concurs ale fetelor trecute de categoria 4.

Mai multe pentru tine:
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Președintele Ucrainei susține că țara sa a reușit să mobilizeze peste 2 miliarde de dolari din Europa pentru a cumpăra arme din SUA
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Prințesa fugară Haya a reapărut în public după atâția ani de absență. A făcut valuri cu divorțul de emirul Dubaiului
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințul Harry mărturisește că toată viața sa va regreta ultima discuție pe care a avut-o cu mama sa