Beat pe drumurile publice, a intrat cu mașina într-un copac de pe Strada Libertății din Reșița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda controalelor dese pe care le fac rutieriștii în trafic, tinerii urcă cu tupeu la volanul bolizilor chiar și beți. Este și cazul unui tânăr de 25 de ani ca a pierdut controlul volanului, în apropriere de centrul orașului și a ajuns cu mașina într-un copac. A scăpat cu viață, însă s-a ales cu dosar penal. 

Accident rutier care s-a produs pe strada Libertăţii din municipiul Reşiţa s-a soldat doar cu avarierea unui autoturism. Polițiștii au constatat că tânărul, în vârstă de 25 de ani, a pierdut controlul autovehiculul pe care îl conducea şi a intrat în coliziune cu un arbore aflat în afara părţii carosabile.

“La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Tânărul tupeist s-a ales cu un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii au mai prins la Gherteniș un “șofer” fără carnet.

Acesta își conducea liniștit tractorul pe străzile din Gherteniș. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, se allege cu dosar penal.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune