Balul cu mimă şi muzică bună pentru studenţii reşiţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Alb Negru“ şi formaţia Nativ au cântat pentru cei prezenţi la petrecere. Printre probe s-au numărat nu doar cea de mimă, ci şi demonstraţii de dans şi scenete amuzante

Studenţii reşiţeni au avut aseară parte de o petrecere de neuitat. „One Night Prom” s-a dovedit a fi o seară incediară, cu multe surprize pentru concurenţi şi pentru cei prezenţi. Cele 12 perechi care au urcat pe scenă au făcut show pentru cei prezenţi. Aceştia au depăşit emoţiile şi au răspuns cu spontaneitate la toate provocările.


Probe ingenioase


Una din cele mai amuzante probe şi la care publicul a aplaudat frenetic a fost cea de mimică. Toţi participanţii au fost nevoiţi să îşi aleagă un subiect pe care să îl mimeze cu ajutorul partenerului. Ideile inedite şi momentele create de studenţii au înviorat sala. „A fost foarte ingenioasă proba de mimică. Concurenţii s-au descurta superb, şi chiar mă bucur că organizatorii au căutat să vină cu ceva nou, nu doar cu probele clasice de la baluri”, a spus Andreea Tătar, studentă.


Probele la care au fost supuşi studenţii din anul I de la „Universitatea Efimie Murgu” au fost un real spectacol. Organizatorii au gândit un bal interactiv, cu probe, demostraţii de dans ale copiilor de la o şcoală de dans din localitate, multă muzică, momente de dans sincron ale bobocilor din promoţia 2008-2009, toate prezentate şi condimentate de Kamara şi co-prezentatoarea sa.


Show cu Kamara


„One Night Prom“ a fost o seară  cu mult dans şi probe hazlii. Trupa Nativ din municipiu a concertat şi ea aseară pe scena Casei de Cultură din Reşiţa. Melodiile live cântate de formaţie au fost aplaudate de cei prezenţi. Atât prezentatorul, cât şi co-prezentatoarea, au reuşit să destindă atmosfera, plini de simţul umorului şi mereu în interacţiune cu publicul.„Am venit pentru Alb Negru. Sunt o trupă deosebită şi mă bucur să văd că cei de la facultate s-au implicat şi au vrut să facă ceva deosebit. Începutul serii a fost promiţător. Au avut o ideee superbă să îl pună pe Kamara să prezinte balul. El face show. Aşteptăm cu nerăbdare finalul”, a spus Claudia Rezeanu, o reşiţeancă. Punctul culminant al serii a fost anunţarea câştigătorilor şi mult aşteptatului concert al formaţiei Alb Negru. Însoţiţi de două dansatoare, Andrei şi Kamara a invitat toţi concurenţii la dans, chiar şi persoane din public.
Invazia tinerilor


Hiturile formaţiei au fost cântate împreună cu publicul şi cu concurenţii care s-au dovedit foarte talentaţi şi dornici de ditracţie. Perechile participante au dansat pe scenă alături de Alb Negru. Norocoşii câştigători ai balului sunt Farcaş Ionela şi Iovaşcu Dorin. After party-ul a avut loc în unu din cluburile reşiţene, unde tinerii au continuat distracţia. Suteri de studenţi au invadat discoteca şi au profitat de seara dedicată lor. Petrecerea s-a încheiat la orele dimineţii.

Mă bucur foarte mult că am câştigat acest bal.
Ionela Farcaş, studentă

Spectacol
Concertul celor de la Alb Negru a fost cel mai aşteptat moment al serii

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”