Aurul negru le-a adus sărăcie şi suferinţă minerilor de la Anina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudele minerilor ucişi şi supravieţuitorii accidentului de la mina Anina din 2006 au puţine perspective în oraşul mort

Foştii ortaci care au lucrat la mina Anina au rămas pe drumuri, iar familiile lor trăiesc de pe o zi pe alta. Condamnaţi la sărăcie, oamenii ajunşi la disperare şi-au pierdut şi speranţa că măcar copiii lor vor avea o viaţă mai frumoasă.

Odată cu închiderea exploatărilor miniere, Anina, la fel ca multe alte localităţi unde mineritul a fost acitivitatea de bază a populaţiei, a devenit un oraş aproape mort. Pe drumuri au rămas sute de familii, care aleargă acum cu disperare după o bucată de pâine. Copiii foştilor mineri sunt condamnaţi şi astăzi să trăiască în sărăcie. În locul exploatărilor de cărbune nu s-au dezvoltat alte ramuri ale industriei. Tinerii, mai ales cei vorbitori de limba germană, au luat drumul Europei.


Puţini investitori


Acolo câştigă destui bani cât să trimită şi celor rămaşi acasă. Ceilalţi trăiesc de pe o zi pe alta şi şi-au pierdut orice speranţă de mai bine.  „Când iau pensia, plătesc facturile şi nu mai rămân cu nimic. Mă doare sufletul când văd copiii că îmi cer una, alta, şi nu am să le dau”, a spus Relu Drăcea, unul dintre supravieţuitorii accidentului de acum patru ani din Mina Anina. Primarul oraşului, Gheorghe Neicu, crede că problemele se vor ameliora în viitorul apropiat. „Rata şomajului este undeva la 9 la sută. Au mai venit mici investitori, dar nu satisfac nevoia de muncă. Eu sper şi cred că, odată cu trecerea crizei, mulţi investitori se vor îndrepta spre zonele astea defavorizate, pentru că forţa de muncă există şi este un pic mai ieftină”, a declarat edilul-şef. Potrivit lui Neicu, oraşul are un potential fantastic. „Resursele de care dispune Anina nu le are nimeni. Avem argilă, resurse de ciment, lemn, avem şistul bituminos. Avem speranţe în cele 50 de eoliene pentru care am semnat deja contract cu o firmă din Belgia, mai avem nişte austrieci care vor să exploateze vreascurile şi rumeguşul din păduri şi mai există şi alte proiecte”, a adăugat primarul.

Am trimis adrese Guvernului, dar  pe guvernanţi i-a durut în cot. Nu am primit nici un răspuns.
Gheorghe Neicu, primar Anina


Pe mine m-au dat în şomaj, soţul e grav bolnav şi nu are niciun venit după ce s-a nenorocit în mină.
Mihaela Strachină, soţie de miner


Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor