Aproape 2.000 de elevi primesc „bani de liceu”, ca să își plătească cheltuielile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul „Bani de liceu” se referă la acordarea lunară a unei sume din bugetul de stat, pentru elevii care urmează, la cursuri de zi, liceul sau învăţământul profesional. În aceeași categorie intră și cei care învață la şcoala de arte şi meserii. În acest an școlar, aproape 2.000 de liceeni primesc banii.

Programul este unul de protecţie socială. Elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 de lei. Sprijinul financiar, în valoare de 180 de lei pe lună, se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie.

Aproape 2.000 de liceeni ajutați


În acest an şcolar, numărul solicitanţilor eligibili, care se încadrează în venitul maxim de 150 de lei este de 128.298, dar acordarea sprijinului financiar „Bani de liceu“ s-a făcut până la valoarea de 149,99 de lei a venitului brut pe membru de familie, în vederea încadrării în fondurile aprobate ministerului cu această destinaţie. Astfel că, numărul beneficiarilor ajutorului social în anul şcolar 2010-2011 este de 124.569. Lista beneficiarilor programului de protecţie socială „Bani de liceu“ pentru acest an şcolar, în judeţul Caraş-Severin, cuprinde un număr de 1.861 de liceeni. Dintre aceştia, doar 1.800 vor beneficia de ajutor financiar pe parcursul anului şcolar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete