UPDATE: Scandal cu pistoale şi săbii la Râmnicu Vâlcea. Nouă persoane reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au intervenit pentru a aplana conflictul (Foto Arhiva)

Patru persoane au ajuns în spital cu răni împuşcate şi tăiate. Se pare că e vorba de o confruntare între două grupări interlope din Râmnic.

UPDATE 08.00 Cele nouă persoane implicate în scandalul care a avut loc într-un local din Râmnicu Vâlcea şi în care au fost folosite un pistol, cuţite şi săbii au fost reţinute şi vor fi duse, marţi, în faţa instanţei Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Bărbaţii au fost reţinuţi, marţi dimineaţă, după ce au fost audiaţi mai multe ore de către procurori, fiind acuzaţi de tulburare a liniştii publice, distrugere şi folosirea fără drept a unei arme neletale în spatiul public.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, cele nouă persoane reţinute, patru dintr-o grupare şi celelalte cinci din altă grupare, vor fi prezentate, marţi, magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În jurul orei 08.00, cele nouă persoane reţinute au fost duse în arestul IPJ Vâlcea, informează Mediafax.

Ce s-a întâmplat ieri

Scandalul a avut loc la orele amiezii în zona 24 de Trepte din cartierul Traian, pe terasa unui local. Două grupuri s-au luat la bătaie folosind săbii şi chiar un pistol cu bile de cauciuc. Patru persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. „Nu vă pot da mai multe date pentru că în acest moment colegii mei fac cercetari.

Am fost sesizaţi că la un local din zona 24 de Trepte are loc un scandal între două grupuri şi patru persoane sunt rănite. Acum se fac investigaţii să vedem ce arme s-au folosit. Din primele cercetări se pare că s-au folosit ceva arme albe şi un pistol cu bile", a explicat subcomisarul Emilian Muşulete, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. El mai spune că mai multe persoane au fost reţinute pentru audieri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi