UPDATE Primarul din Râmnicu Vâlcea află până deseară dacă se întoarce după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frâncu este primar din 2012. Foto arhivă Adevărul

Emilian Frâncu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce un arhitect din Bucureşti l-a denunţat la DNA. Denunţătorul susţine că edilul i-a solicitat 20 000 de euro, respectiv 10 % din valoarea unui contract ce viza amenajarea unui spaţiu din centrul oraşului.

UPDATE: 

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat pronunţarea în dosarul în care primarul din Râmnicu Vâlcea este acuzat de fapte de corupţie. Emilian Frâncu va afla abia miercuri, 26 martie, dacă rămâne primar până în 2016 ori se întoarce după gratii.

Emilian Frâncu a fost arestat în aprilie 2013, în urma unui flagrant organizat de procurorii DNA.  În luna septembrie a anului trecut, magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe edilul din Râmnicu Vâlcea la patru ani de închisoare cu suspendare. Procurorii DNA au făcut recurs, dar Emilian Frâncu şi-a reluat atribuţiile de primar. Edilul aşteaptă în acest moment decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti. “Aştept pronunţarea. Evident, aştept să fiu achitat”, ne-a declarat primarul Râmnicului după ce a ieşit din sala de judecată. 

Emilian Frâncu este membru PNL şi a fost ales primar în iunie 2012. Acesta este al doilea edil din Râmnicu Vâlcea care are probleme cu justiţia. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos