Un copil a fost grav accidentat de o roată desprinsă de la o Dacie aflată în mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O roată desprinsă de la o Dacie Papuc a accidentat grav un copil

În vârstă de 11 ani, băiatul care se deplasa ca pieton, s-a ales cu politraumatisme, traumatism cranian şi hemoragie internă

Unui autovehicul marca Dacia Pupuc care se deplasa pe DJ 669, prin localitatea Romanii de Sus (Vâlcea) i s-a desprins ieri după amiază una dintre roţi. Ghinionul a făcut ca roata să-l lovescă pe Constantin Gheorghe H., de 11 ani, din Horezu, care se deplasa ca pieton în afara părţii carosabile. „Copilul a fost grav accidentat, suferind politraumatisme, traumatism cranian acut închis şi era suspect de hemoragie internă, motiv pentru care a fost transportat de la Spitalul din Horezu la cel din Râmnicu Vâlcea", ne-au spus surse din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea. Conducătorul Daciei, Cristinel H. (40 ani), din Horezu, va fi cercetat pentru rănirea din culpă a pietonului.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO