Tranzacţie cu iPhone furat. Cum a fost recuperat telefonul de 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescentul a pretins că e cumpărător şi a furat un iPhone în Râmnicu Vâlcea Foto Jandarmeria Vâlcea

Întâmplarea s-a petrecut în Râmnicu Vâlcea. La nici două zile după ce un puşti i-a furat telefonul pe care-l avea spre vânzare, un bărbat a reuşit să-l identifice pe hoţ şi să-i întindă o capcană.

Un bărbat, de 40 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a rămas fără un iPhone, în valoare de 5.000 de lei, când a încercat să-l vândă.

A pus un anunţ pe internet şi la scurt timp a fost contactat de un potenţial cumpărător, cu care a stabilit să se întâlnească într-o parcare din cartierul Ostroveni. 

La întâlnire s-a prezentat un adolescent de 16 ani care, în timp ce se prefăcea că verifică telefonul, a fugit cu el printre blocurile din zonă, făcându-se nevăzut.

Două zile mai târziu, păgubitul a descoperit pe net un anunţ de vânzare a unui telefon cu aceleaşi caracteristici ca ale bunului de care fusese deposedat. Convins că este unul şi acelaşi telefon, şi-a rugat o amică să-l contacteze pe vânzător şi să-şi dea o întâlnire cu acesta. 

Doar că la întâlnire au mers şi jandarmii, cărora proprietarul de drept le-a povestit întreaga întâmplare şi le-a cerut ajutorul. 

„Au stabilit să se vadă, pe data de 24 ianuarie, în interiorul unui mall din Râmnicu Vâlcea, pentru a cumpăra telefonul. Până să ajungă la întâlnire, au luat legătura cu patrula de jandarmi din zonă, cărora le-au povestit despre cele întâmplate. Jandarmii vâlceni i-au însoţit în interiorul mall-ului, unde au identificat şi vânzătorul, care s-a dovedit a fi tânărul care în urmă cu două zile şi-a însuşit pe nedrept telefonul”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, George Tacăle, cum a fost întinsă capcana pentru a-l prinde pe hoţ.

Aceeaşi sursă a mai menţionat că în final adolescentul şi-a recunoscut fapta, iar acum este cercetat de Poliţie pentru furt: „Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele tânărului actele de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de furt, care au fost înaintate organelor de Poliţie în vederea continuării cercetărilor. Tânărul în vârstă de 16 ani şi-a recunoscut fapta, iar telefonul mobil a fost recuperat de către jandarmi, fiind restituit părţii vătămate”

Vă mai recomandăm şi:

Profesor acuzat de misoginism, apărat de elevi: „Femeile sunt handicapate”, scos din context VIDEO

Accident straniu la schi, pe o pârtie goală: „A fugit imediat după”. Momentul a fost filmat VIDEO

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Educație de lux pentru copiii Andrei și ai lui Cătălin Măruță. Cât plătesc cei doi pentru școala Evei și a lui David
Prințesa Kate a făcut o pasiune pentru acești cercei deosebiți, care fac parte dintr-o colecție spectaculoasă. Și Meghan adoră acest brand de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine