Stare de alertă într-o comună din Vâlcea, unde o groapă de gunoi arde de peste o săptămână, degajând mult fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Autorităţile din judeţul Vâlcea au declarat stare de alertă în comuna Măldăreşti, unde o groapă de gunoi cuprinsă de un incendiu în urmă cu o săptămână arde mocnit, iar în zonă se degajă mult fum. De la izbucnirea focului, pompierii au intervenit în fiecare zi, însă în zonă sunt focare la adâncime, care nu pot fi stinse.

Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a aprobat, luni după- amiază, starea de alertă declarată la nivelul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Măldăreşti, unde o groapă de guni administrată de o societate comercială arde mocnit de peste o săptămână.

După ce pompierii au intervenit timp de opt zile, fără ca focul să poată fi stins, gunoiul arzând mocnit în adâncime, autorităţile au decis luni ”iniţierea procedurilor pentru schimbarea metodei de intervenţie, respectiv prin acoperire cu pământ a zonei incendiate”.

Operaţiunile de acoperire cu pământ a gropii care arde se vor face ţinând cont de recomandările unui specialist autorizat, Inspectoratul pentru Sistuaţii de Urgenţă Vâlcea urmând să estimeze cantitatea de material - pământ  steril sau inert - necesar acoperirii zonei incendiate, precum şi alte utilajele necesare şi lucrările care se vor face.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat luni pentru News.ro că incendiul de la groapa de gunoi a pornit în urmă cu mai bine de o săptămână şi că de atunci pompierii au acţionat în fiecare zi pentru limitarea acestuia, însă nu au reuşit să lichideze focul din cauza focarelor care ard la adâncime şi produc mult fum.

Acesta a precizat că nu există pericol de extindere la casele localnicilor, însă în zonă este o mare canitate de fum care se degajă din cauza focarelor care ard mocnit.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple