Şomerii de la Oltchim, greu de angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de şomeri din judeţul Vâlcea au încercat să-şi găsească un job la bursa organizată în această dimineaţă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea. Mulţi dintre vâlceni, printre care şi foşti angajaţi de la Oltchim, au plecat acasă supăraţi întrucât li s-a comunicat să înveţe o nouă meserie pentru a se putea angaja.

La bursă au fost prezenţi 55 de angajatori din întreg judeţul, care au oferit 450 de locuri de muncă. Agenţii economici au fost interesaţi să angajeze de la muncitori necalificati,  ospătari, bucătari, până la şoferi sau agenţi de asigurări. 

   Printre cei care au plecat acasă dezamăgiţi de oferta angajatorilor s-au numărat foştii angajaţi de la Oltchim. Aceştia au şanse să-şi găsească un loc de muncp doar dacă învaţă o nouă meserie. 

“Din păcate, pentru cei cu studii superioare avem foarte puţine locuri de muncă, sub 25 de locuri. Pentru cei de la Oltchim venim cu o ofertă de formare profesională pentru că mulţi dintre ei au fost operatori chimişti, au lucrat într-un domeniu specializat şi atunci trebuie să găsim o cale de a-i recalifica în funcţie de meseriile care se cer pe piaţa muncii”, declară Gabriel Albinaru, directorul AJOFM Vâlcea.

Mulţi dintre disponibilizaţii de la combinat vor să lucreze tot în domeniul chimiei, nu se înveţe să gătească ori să servească prin restaurante.

„Nu văd niciun post de operator chimist, am muncit 30 de ani în Oltchim. M-au disponibilizat anul trecut, după ce am împlinit 52 de ani. Nu vor să ne dea nici măcar salariile compensatorii, de un an ne tot mint. Nu vreau să mai fac un curs de calificare acum, vreau să mă întorc în combinat, să cumpere rafinăria de la OMV şi să repornească Oltchimul”, spune Costel Olaru, fost angajat al combinatului chimic Oltchim.

„Îmi expiră şomajul în iunie, am lucrat la Oltchim şi nu ştiu ce să mai fac, că nu ne angajează nimeni. Ni se spune să mergem la cursuri de recalificare de trei sau patru luni,  pentru drujbist, ospătar, cofetar. Facem cursuri, dar nu ne garantează nimeni că vom fi angajaţi”, susţine un alt disponibilizat de la combinat. 

Peste 900 de persoane au fost concediate anul trecut de la combinatul din Râmnicu Vâlcea. Oficial, în acest moment, în Vâlcea se înregistrează o rată a şomajului de 6,56 %, peste 11 000 de vâlceni fiind în căutarea unui loc de muncă.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”