Să-l ajutăm pe actorul Şerban Ionescu! Spectacol de caritate urmat de o întâlnire a actorilor cu publicul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„El ne-a dăruit o viaţă întreagă din sufletul său. Haideţi să-i dăruim şi noi, atât cât putem, din puţinul nostru!" sunt de părere actorii vâlceni care joacă sâmbătă, ora 19,00, spectacolul „Aproape"

Drama prin care trece actorul Şerban Ionescu, grav bolnav, a „mişcat" foarte multă lume, de la zâmbet la tristeţe, la dramă, barierele fiind atât de firave. Actorii Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea vor juca sâmbătă, 19 mai, de la ora 19,00, piesa „Aproape" de John Cariani, în regia lui Cristi Juncu. „Încasările vor fi donate în contul actorului Şerban Ionescu. Un om greu încercat de soară. El ne-a dăruit o viaţă întreagă din sufletul său. Haideţi să-i dăruim şi noi, atât cât putem, din puţinul nostru", sunt de părere actorii vâlceni care au dat glas trăirilor prin vocea Danielei Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Anton Pann. Spectacolul va fi urmat de o întâlnire a actorilor cu publicul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online