S-a ales praful de clubul de handbal Oltchim Ramnicu Vâlcea. Aparatele de fitness folosite de Galactice, autocarul si tabela de marcaj, vândute la licitatie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toate bunurile materiale ce au apartinut clubului de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost scose la licitatie de administratorul judiciar. Clubul a intrat in insolventa în 2013, imediat dupa ce echipa de handbal din Râmnic a câstigat titlul de Campioana Nationala a României. Toata aparatura din sala de forta unde s-au antrenat „Galacticele” a fost vânduta pe bani putini.

Aparatura din sala de forta în care s-au antrenat aproape 10 ani handbalistele echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost vândute pe bani putini la licitatia organizata saptamâna trecuta.  Bunurile vor ajunge astazi la clubul de handbal din Cisnadie, judetul Sibiu, club sponsorizat de primaria din localitate. 

„Aparatura din sala de forta s-a vândut saptamâna trecuta primariei din Cisnadie. Aparatura a fost scoasa la vânzare pentru 35 000 lei, plus TVA, au fost organizate mai multe licitatii. În final, aparatele s-au vândut pentru suma de 24 000 lei, plus 24 % TVA, s-a ajuns la aproape 30 000 de lei. În 2004, aparatura a fost achizitionata pentru suma de 1,2 milioane lei, este profesionala, în stare foarte buna, protejata, are huse de protectie, e ca noua”,  declara Bogdan Marinescu, directorul Directiei Judetene pentru Tineret si Sport (DJTS) Vâlcea. 

Reprezentantii clubului de handbal din Cisnadie recunosc ca au facut o adevarata afacere cumparând aceste aparate. 

„Noi am construit o sala de sport cu 800 de locuri, pregatim acum sala de forta si un bazin de refacere. Practic, am dat lovitura cu aceste aparate. Aici, la Râmnicu Vâlcea, s-a scris istorie pentru handbalul românesc, pacat ca s-a ajuns în aceasta faza, dar asta este. Primaria Cisnadie investeste în handbal, am infiintat anul acesta o echipa care e în Divizia A, avem si jucatoare care au jucat la Oltchim- Roxana Gater. Speram sa ajungem nu chiar unde a fost Oltchim, în Liga Campionilor, dar speram sa ajungem si noi Liga Nationala. Suntem în orasel mic si avem cam tot ce ne trebuie pentru a face performanta”, a declarat Ioan Precup, administrator CS Magura Cisnadie. 

Hanbalistele de la HCM nu mai au sala de forta

Dupa insolventa clubului Oltchim, primaria din Râmnicu Vâlcea a înfiintat o noua echipa de handbal care s-a antrenat pâna azi în sala de forta folosita si de Galactice. Data fiind situatia, handbalistele de la Handbal Club Municipal nu mai au acces la o sala de forta, conducerea DJTS spera ca va rezolva situatia în cel mai scurt timp. 

„Prioritatea mea era sa achizitionez un sistem de iluminare cu leduri, pentru a face o economie la curentul electric. Acum, prioritatea mea a devenit achizitionarea unei sali de forta, daca se poate sa achizitionam tot aparatura multifunctionala, cu o garantie de peste 15 ani. Actuala echipa de handbal s-a antrenat pâna astazi în aceasta sala de forta, o închiriasera de la administratorul judiciar. Acum, pâna vom achizitiona pe SEAP alte aparate, actuala echipa de handbal nu va avea sala de forta”, sustine Bogdan Marinescu.

Nu doar aparatele de fitness vor ajunge în Cisnadie, ci si tabela electronica achizitionata de clubul Oltchim. De asemenea, în urma cu trei saptamâni, a fost vândut si autocarul folosit de jucatoare pentru deplasari în tara si strainatate, iar, în curând, vor fi scoase la licitatie autoturismele clubului si suprafata perimetrala destinata publicitatii.  

Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolventa în data de 10 iunie 2013 din cauza datoriilor uriase catre Fisc: aproape 9 milioane de lei. Problemele financiare ale clubului au aparut imediat dupa ce combinatul Oltchim a intrat în insolventa. 

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”