Romprest îi ameninţă cu Poliţia Locală pe râmnicenii care refuză să încheie contracte de salubrizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romprest ridica gunoiul in Ramnicu Valcea din august 2015. Foto arhiva Adevarul

Abuz. Societatea care ridică gunoiul în Râmnicu Vâlcea îi ameninţă pe agenţii economici şi persoanele fizice care au refuzat să încheie contracte de salubrizare cu amenzi şi cu intervenţia Poliţiei Locale.

Operatorul care ridică gunoiul în oraş începând cu luna august a anului trecut şi-a depăşit atribuţiile legale, conducerea firmei trecând chiar la ameninţarea râmnicenilor.  Într-un comunicat de presă transmis de Primăria Râmnicu Vâlcea se arată că societatea Romprest a trimis astfel de notificări privind încheierea de contracte de salubrizare mai multor persoane fizice şi juridice din oraş:  

„Notificările trimise recent de SC Romprest Energy SRL către persoanele fizice şi juridice din municipiu depăşesc simţitor formatul şi atribuţiile stabilite prin HCL nr. 277/2015, ameninţând direct destinatarii cu amenzi şi cu intervenţia Poliţiei Locale sau a departamentelor din cadrul Primăriei municipiului. Primăria Râmnicu Vâlcea se delimitează de modul în care SC Romprest Energy SRL înţelege să ”comunice” cu locuitorii municipiului şi face un apel către această societate comercială să se încadreze strict în prevederile legale specifice”

Râmnicenii fără contract, taxe mai mari

Conform legii operatorul de salubrizare nu poate dispune măsuri coercitive faţă de râmnicenii şi agenţii economici care au refuzat să încheie contracte.  Direcţia de Dezvoltare Locală din cadrul primăriei întocmeşte, pentru fiecare utilizator, dosarul de constatare a contravenţiei şi îi comunică acestuia obligaţia de a se prezenta la Direcţia Economico-Financiară în vederea depunerii Declaraţiei de impunere a taxei speciale.

Potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, beneficiarii fără contract  nu sunt amendaţi şi nici nu riscă să ajungă la Poliţie, dar sunt obligaţi, începând cu 1 ianuarie 2016, să plătească o taxă de salubrizare specială. Astfel, populaţia plăteşte o taxă de  6 lei, în timp ce agenţii economici trebuie să achite  300 de lei/ tona de gunoi. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”