Răzbunare între găşti. A intrat cu maşina în autoturismul rivalului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razbunare intre interlopi in cartierul Ostroveni (foto arhiva)

În această dimineaţă, pe Strada Luceafărului din Ostroveni, un Mercedes a fost spulberat intentionat de un Audi A4

Un personaj cunoscut din lumea interlopă, care în anul 2008 a fost implicat într-un scandal de proporţii, cu pistoale, în centrul Râmnicului, în parcarea Mall-ului, a revenit în această dimineaţă în atenţia poliţiei. Maşina acestuia, un Mercedes, a fost lovită intenţionat de un Audi A4, pe Strada Luceafărului din Ostroveni. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, insp. Cristina Hănulescu, ne-a spus: „S-ar putea să fie vorba de o răzbunare dar, deocamdată, la Poliţie nu s-a înregistrat nicio plângere". Reamintim că în scandalul din 2008, tânărul a cărui maşină a fost şi astăzi avariată, a fost bătut şi tăiat cu sabia în scara blocului unde locuia. Şi rivalul său de atunci, fiind şi el rănit, a fost transportat la Spitalul Floreasca.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
ISW: Fabrica americană din Ucraina a fost bombardată de Putin pentru a intimida SUA și Europa
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Momentul uluitor în care un turist a fost salvat de la înec: „Nu vă băgați în apă dacă nu știți să înotați. Felicitări salvamarilor!”
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei