Râmnicu Vâlcea:„Paşoptiştii” au defilat strigând „Dreptate şi Frăţie” (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Locul unde s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te române!", a fost azi animat de către sute de râmniceni şi actori ai Teatrului Ariel costumaţi ca la 1848.

  În această dimineaţă au început manifestările pentru a sărbători cei 162 de ani de la prima intonare a imnului „Deşteaptă-te române", în anul 1848 în „Grădina Zăvoi a Râmnicului". Devenită tradiţie locală şi unică în felul ei pe plan naţional, sărbătorirea „Zilelor Imnului Naţional" a ajuns de-a lungul timpului sinonimă cu sărbătorirea Zilelor Oraşului Râmnicu Vâlcea. Anul acesta, conform tradiţiei, manifestările au fost deschise de o procesiune formată din autorităţi, cetăţeni dar şi „paşoptiştii" ce au dar culoare întregii acţiuni. Mulţimea, animată de îndemnuri de „Dreptate şi frăţie", asemenea celor invocate de revoluţionarii paşoptişti, a pornit de la Primăria din Râmnicu Vâlcea , oprindu-se la Biserica Toţi Sfinţii şi apoi la casa marelui Anton Pann, unde poetul, interpretat de unul din talentaţii actori ai teatrului Ariel, a ţinut să se adreseze mulţimii.

Procesiunea a mers apoi la fântâna Stirbei, unde, la 29 iulie 1848 s-a intonat pentru prima dată imnul de stat, pentru o reiterare a acelui moment ce a rămas în istorie.


Târg popular şi paradă auto


  Autorităţile locale promit că anul acesta sărbătoarea îşi va păstra din savoarea cu care râmnicenii s-au obişnuit, chiar dacă fastul din ultimii ani nu se va mai repeta şi acum. „Nu vom mai avea concerte spectaculoase şi nici focuri de artificii pentru că suntem în criză şi cred că nu este potrivit să facem astfel de cheltuieli. În schimb, râmnicenii pot asista la concerte de muzică populară, de muzică uşoară şi rock cu artişti locali, iar cei pasionaţi pot asista la concertele filarmionicii", spune primarul Romeo Rădulescu. Sâmbătă locuitorii pot participa la un târg popular începând cu ora 10.00, iar de la ora 11.00 pot admira o paradă de maşini retro.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul