Râmnicu Vâlcea: World Vision susţine campania globală pentru educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, elevii şi profesorii din peste cincizeci de localităţi în care World Vision România derulează programe de creştere a bunăstarii copilului, s-au alăturat încercării de a înregistra un nou record mondial, lecţia cu cel mai mare număr de elevi.

Astfel, în cadrul Săptămânii de Acţiune din cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie, lecţia unică a avut loc în şcoli şi licee din judeţele Constanţa, Dolj, Ialomiţa ,Iaşi, Vâlcea şi din municipiul Bucureşti.

Fostul prefect de Vâlcea, invitat să le vorbească elevilor

„Câteva din persoanele publice care s-au alăturat campaniei în Vâlcea, au fost Anuţa Handolescu şi Diana Deleanu, regizor, realizator TV, care au povestit din experienţele lor ce a însemnat educaţia, au împărtăşit cu copiii momente din evoluţia lor profesională, constituindu-se ca modele vii de reuşita prin educaţie”, a precizat Delia Dumea, asistent comunicare şi relaţii publice în cadrul World Vision România, biroul zonal Vâlcea.
„Eu am descoperit lumea din carte. Am descoperit tainele copilariei din Cireşarii, am descoperit dragostea şi pasiunea pentru frumos din La Medeleni. Am descoperit România citindu-l pe Sadoveanu. Nu am descoperit nimic singură decât cu ajutorul oamenilor care stăteau la catedră”, a declarat Anuţa Handolescu, fost prefect al judeţului Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală