Râmnicu Vâlcea: Viaţa lui Alexandru depinde de o picătură de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Bîrzan, de 34 de ani, a fost diagnosticat, în urmă cu două săptămâni, cu leucemie acută. Singura şansă de supravieţuire a tânărului este un transplant de măduvă.

   Până la intervenţia chirurgicală, Alexandru are nevoie de masă trombocitară. Orice donator de sânge, cu grupa A II, RH pozitiv, este foarte preţios pentru Alexandru în aceste momente. „De nouă zile face citostatice. Zilnic face transfuzii de sânge. Are nevoie non-stop de masă trombocitară. Am trimis la Bucureşti toate rudele care aveau această grupă de sânge ca să doneze", spune Anca Niţulescu, cumnata lui Alexandru. Bărbatul se află internat la Spitalul Fundeni din Bucureşti şi are nevoie de sprijinul oamenilor. Cei care vor să-l ajute pot dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din incinta Spitalului nr. 2 Râmnicu Vâlcea sau la Centrul de Hematologie de pe strada Dr. Felix din Bucureşti (în contul deschis pe numele lui Alexandru Bîrzan). Viaţa lui depinde de fiecare secundă şi picătură de sânge A II, RH pozitiv.

Donaţi bani pentru intervenţia chirurgicală

Cei care nu pot dona sânge, dar vor să contribuie la salvarea tânărului o pot face donând orice sumă în contul deschis la Banca Transilvania în lei: RO56BTRL03901201N17292XX pe numele Alexandru Bîrzan. Banii îi sunt necesari pentru plata tratamentelor premergătoare intervenţiei chirurgicale de transplant de măduvă, cât şi pentru operaţia în sine. Alexandru, familia şi prietenii lui le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de el până acum, dar şi celor care se vor alătura cauzei sale.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV