Râmnicu Vâlcea: Vasile Ene, ultimul veteran din Goleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E cel mai în vârstă om din comuna sa, şi din alte câteva din împrejur. A luptat cu vitejie pentru ţară în Al Doilea Război Mondial şi spune că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face negreşit aceleaşi lucruri.

Acum câteva zile Vasile Ene a trecut în cel de-al 97 -lea an al existenţei sale. Este oficial cel mai bătrân om din comuna sa natală Goleşti şi ultimul veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, rămas în viaţă. Încă lucid şi plin de viaţă, bătrânul povesteşte cu multă pasiune despre aventurile sale în război, dar şi despre viaţa din regimul comunist şi despre dezamăgirile pricinuite de noua democraţie. "Foarte multe din valorile pe care eu le cunoşteam în tinereţe au dispărut. Mai rar poţi auzi un om că este mândru de ţara lui. Cel mai rău îmi pare de faptul că tinerii s-au dezrădăcinat şi nu mai cunosc valoarea muncii cinstite", spune omul cu părere de rău.

Rănit în război, a primit decoraţia "Bărbăţie şi Credinţă"

Căpitan de artilerie, Vasile Ene a luptat pe ambele fronturi în Război, iar spre sfârşit, în 1944, în Ungaria a fost rănit şi a fost nevoit să se retragă. "Un moment pe care nu îl pot uita niciodată este ziua în care am primit decoraţia "Bărbăţie şi Credinţă", o recunoaştere a eforturilor pe care le-am depus în război", povesteşte omul. După marele conflict mondial, Ene a devenit un pilon al comunităţii sale. Are şapte fete şi doi băieţi, iar când vine vorba de nepoţi nici nu îşi mai aduce aminte de numărul lor. Vecinii ştiu însă că nepoţii omului au ajuns departe. Unul din ei este şi fotbalistul Sergiu Radu, acum jucător pentru o echipă din Germania. Bătrânul îşi aduce aminte că Sergiu e unul din nepoţii care, atunci când era în ţară, îl vizita cel mai des.Plin de viaţă, fostul căpitan de artilerie povesteşte că în întreaga lui existenţă a încercat să fie un om corect şi cinstit. A lucrat o vreme în instituţiile ce conduceau localitatea pe vremea comunistă.

Preţuit şi respectat în comuna unde locuieşte

A plecat însă rapid deoarece nu a fost de acord cu metodele cu care se încerca convingerea ţăranilor să adere la colectiv. Constantin Constantinescu, un inginer de 84 de ani din Goleşti, îşi aminteşte şi acum cum a plecat Ede din fruntea Sfatului Popular de la Goleşti. "A încercat să îl ajute pe unul din locuitorii comunei despre care se spunea că este chiabur. Pe vremea aceea chiaburia era o stare socială ce trebuia înlăturată. Vasile Ene înţelegea însă că omul acela muncise mult pentru tot ce avea. Pentru că s-a opus a fost înlăturat din conducerea comunei", povesteşte omul.Cu toate acestea, nea Vasile, aşa cum este cunoscut în sat este foarte preţuit în comunitatea locală. Ion Aldescu, fost colonel de armată spune că bătrânul Ene a fost unul din stâlpii comunei, mulţi dintre săteni apelând la ajutorul său de fiecare dată când aveau nevoie. "Noi am încercat recent să îl readucem în atenţia comunităţii organizând un eveniment la care şi el să fie present. Omul e cel mai bătrân din comună şi reprezintă o istorie vie a comunităţii locale", povesteşte Aldescu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța