Râmnicu Vâlcea: Şcoala de Finanţe Publice aniversează zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea

În cadrul Şcolii, funcţionează trei centre zonale, cel de la Râmnicu-Vâlcea, deschis oficial la 8 noiembrie 2000, fiind primul funcţional din ţară (ulterior, au mai fost înfiinţate alte două centre la Oradea şi la Focşani).

Finanţe Publice şi Vamă, şi-au perfecţionat pregătirea profesională peste 10.446 de finanţişti şi funcţionari din administraţia publică locală din toate judeţele ţării.
Cursurile organizate la Râmnicu-Vâlcea au fost moderate de experţi din: Belgia, Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania, Suedia, ţări cu care România colaborează şi desfăşoară programe sectoriale componente ale reformei fiscale, precum şi cei mai buni specialişti ai Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
„Iniţiativa Ministerului Finanţelor Publice de a înfiinţa Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă s-a dovedit de bun augur, această instituţie contribuind decisiv la perfecţionarea profesională a lucrătorilor din sistemele Finanţelor Publice şi administraţiei publice locale. În acest context, subliniez preocuparea conducerii Ministerului Finanţelor Publice pentru dezvoltarea organizaţională şi funcţională, îndeosebi pentru elaborarea politicilor strategice, astfel încât instituţia să-şi îndeplinească în bune condiţii misiunea, reconfirmând utilitatea şi eficienţa Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă în perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici şi în creşterea prestigiului Finanţelor Publice" - a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”