Râmnicu Vâlcea: Scandal la Laloşu. Consiliul Local este în pragul dizolvării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali din Laloşu nu s-au mai prezent la şedinţe din luna octombrie 2010, deşi legal au fost convocaţi. Prefectul judeţului Vâlcea a cerut dizolvarea Consiliului Local şi a acţionat în contencios administrativ, urmând ca pe 22 martie să aibă loc primul termen în instanţă.

Din cauza faptului că începând din luna octombrie 2010 şi până în prezent, Consiliul Local Laloşu nu s-a mai întrunit, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu a cerut dizolvarea acestuia. Aleşii locali nu s-au prezentat la şedinţe, iar legea nu a fost respectată. „Din luna octombrie nu s-au mai ţinut şedinţele de consiliu. Consilierii locali au fost convocaţi legal la aceste şedinţe, dar din diverse motive, unii nu s-au prezentat nefiind întrunită condiţia ca majoritatea consilierilor să fie prezenţi. Dacă instanţa va decide, vor fi organizate alegeri pentru un nou Consiliu Local", a precizat Petre Ungureanu, prefectul judeţului Vâlcea.


Scandal la şedinţele din Consiliul Local


În cazul în care Consiliul Local se va dizolva, se vor organiza alegeri parţiale pentru Consiliul Local. Primarul localităţii Laloşu, Ion Toma dă vina pentru această situaţie pe consilierii din partea PDL, pe care îi acuză de răzbunare. „Problemele au început la ultima sedinţă a Consiliului Local care a avut loc în luna octombrie 2010. Atunci, domnul primar a dorit să ne bage sub nas anumite documente pentru achitarea unui drum, un drum comunal care nu exista în acte. Contabila primăriei a spus ca în acte drumul nu există, iar sectretarul Primariei a spus atunci că nu semnează pentru legalitate. De aici a început toată nebunia, nici eu nu am vrut să semnez şi nu m-am mai prezentat la şedinţe. La sat, intelectualii îi poţi număra pe degete, iar din păcate, cei mai mulţi nu ştiu ce votează", a declarat Victor Georgescu, directorul şcolii din Laloşu şi fost consilier local din partea PDL.


100 de angajaţi ai primariei şi profesori, fără salarii


„Cei cinci consilieri PDL nu au mai venit la şedinţe. I-am chemat în fiecare lună la şedinţe, am procese-verbale care dovedesc asta. Eu, acum, trebuie să respect legea şi voi aştepta decizia instanţei. Nu pot da banii angajaţilor, care stau şi suportă că nu au ce face", a declarat Ion Toma. Datorită faptului că şedinţele nu au mai avut loc, iar bugetul local nu a mai fost aprobat, au de suferit angajaţii primăriei şi cadrele didactice care nu şi-au mai primit salariile. „Toată comuna este paralizată. Suntem în pericol să pierdem aproape 20 de miliarde de lei vechi, bani care veneau de la Consiliul Judeţean pentru nişte proiecte de infrastructură. De asemenea, 100 de persoane, angajaţi de la primărie împreună cu cadrele didactice din comună, nu îşi vor mai putea primii salariile până când se va rezolva tot conflictul", a spus primarul Ion Toma. Primarul Ion Toma susţine că este vorba de o răzbunare a consilierilor PDL din zonă care vor să le demonstreze cetăţenilor că primarul nu face nimic pentru prosperitatea localităţii.

„Cei cinci consilieri PDL nu au mai venit la şedinţe. I-am chemat în fiecare lună, am procese-verbale care dovedesc asta", Ion Toma primar Laloşu.

Acuzaţii grave la adresa primarului


Scandalurile dintre primarul din localiatea Laloşu şi anumiţi consilieri din zonă, par să nu mai ia sfârşit. În septembrie 2010, primarul Ion Toma a fost cercetat, edilul fiind acuzat de distrugere de înscrisuri, trafic de influenţă şi luare de mită. Procurorii DNA au perchiziţionat atunci casa şi biroul edilului şi au dat ca soluţie neînceperea urmăririi penale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie