Râmnicu Vâlcea: Profesorul care s-a ocupat de prăbuşirea de la Ocne, făcut cetăţean de onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Florian Zanfirescu a fost făcut cetăţean de onoare al oraşului Ocnele Mari

Prăbuşirea de la Ocnele Mari e unică la nivel mondial şi pe nicăieri în lume nu s-au mai făcut exploatări de sare pe sub case.

Florian Zamfirescu, profesorul care s-a ocupat de prăbuşirea controlată de la Ocnele Mari a fost făcut, astăzi, de autorităţi cetăţean de onoare, pentru munca depusă. El a primit o diplomă şi o plachetă din partea primarului Petre Iordache şi a prefectului Petre Ungureanu la sediul unei pensiuni din Ocne. „Nu puteam face nimic fără ajutorul echipei mele de la Facultatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti. Mulţumesc autorităţilor locale şi judeţene pentru acest premiu, dar contează mai mult ca noi să ne ocupăm în continuare de această zonă" a declarat Florin Zamfirescu. Tot acesta a precizat că fenomenul de prăbuşire de la Ocne e unic în lume. „Prăbuşirea de aici e o experienţă unică la nivel mondial. Pe nicăieri în lumea asta nu s-au făcut exploatări pe sub case", a precizat Zamfirescu. Tot acesta spune că trebuie făcută o analiză şi în Câmpurile III şi IV, unde se exploatează sare în soluţie şi la ora actuală. În aceste câmpuri au case aproximativ 600 de familii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”