Râmnicu Vâlcea: PORTRET : Veronica Tamaş se inspiră din istorie pentru romanele sale
0A publicat 10 cărţi, majoritatea romane istorice. A fost profesor o viaţă întreagă şi a reuşit să îşi determine elevii să fie cei mai buni.
Profil: Născută la 29 iunie 1935 la Pleniţa, judeţul Dolj
Studii: Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, un doctorat în istorie medievală
Familie: Are doi copii
La cei 75 de ani ai săi, scriitoarea Veronica Tamaş mărturiseşte că s-a apucat de literatură foarte târziu, preferând ca, o viaţă întreagă să se dedice cititului dar şi elevilor săi. „Până în 1992 am fost profesor de istorie. Am trecut pri mai multe şcoli şi licee ale Râmnicului, dar activitatea mi-am încheiat-o la Liceul Alexandru Lahovari. M-am apucat de scris la 57 de ani, atunci când am ieşit la pensie. Toată viaţa am fost o cititoare dedicată, lecturând sute de romane. Pot spune că eram pasionată de literatură încă din tinereţe. Faptul că am urmat Facultatea de Istorie e tot o consecinţă a faptului că citeam romanele Agathei Cristie. În multe din cărţile ei Aghata descria peisaje din Mesopotamia, acolo unde, împreună cu soţul ei, un mare arheolog au vizitat toate sit-urile istorice", povesteşte scriitoarea. Îşi aminteşte că era îndrăgostită de arheologie, dar, pentru că era mai îndrăgostită de viitorul ei soţ - Corneliu Tamaş (devenit ulterior un renumit arhivist şi scriitor) a decis să urmeze secţia de Istorie a românilor." Doream să fim cât mai aproape unul de celălalt pentru că ne iubeam. Arheologia m-ar fi dus prin colţuri prea îndepărtate de lume", povesteşte doamna Tamaş.
A trăit prin elevi şi literatură
Mutată odată cu soţul în micuţul oraş de provincie care era în 1969 Râmnicul, Veronica Tamaş a urmat o lungă carieră de profesor de istorie. „Îmi amintesc că am avut generaţii de elevi ce luau numai 10. Erau foarte isteţi şi cred că modul în care le povesteam istoria îi făcea să îşi dorească să înveţe mai mult, să afle mai mult. Faptul că elevii tăi se realizează în viaţă este o împlinire pentru un profesor", spune Veronica Tamaş. În 1992 a scris primul roman „Inimi rănite", o poveste despre viaţa familiei Mavrocordat. Romanul este inspirat din teza mea de doctorat, iar ideea de a-l scrie mi-a dat-o soţul meu", îşi aminteşte scriitoarea. Temele istorice au fost unele generoase pentru scriitoarea ce a intrat în istoria literaturii gratie stilului său unic şi poveştilor ce prind viaţă în romanele sale. Povesteşte că scrisul este o relaxare, un fel de prelungire a propriei personalităţi. „Nu m-am chinuit niciodată să scriu, este o plăcere şi nu o meserie. Fac asta cu pasiune şi cu gandul că în literatură este o responsabilitate imensă, atât faţă de cititor cât şi faţă de autorii mari. Unul din preferaţii mei, mai ales în parte de roman istoric este marele Mihail Sadoveanu", mărturiseşte scriitoarea.
Întrebări şi răspunsuri:
Mai scrieţi şi alte genuri de literatură?
Da.Am scris un Lexicon de cuvinte vechi şi ieşite din uz, un fel de îndreptar pentru cei care citesc romane istorice dar şi pentru cei care vor să scrie acest gen de literatură. Mă mai mândresc şi cu apariţiile mele de „Cărţi de vise", un gen gustat de public.
Mai este apreciată literatura în zilele noastre?
Eu cred că da. Fiecare generaţie are cititorii săi. Eu când eram adolescentă eram unii din cititorii avizi de literatură, dar asta nu însemna că toţi colegii mei erau. Eu cred că cititul o să se perpetue de-a lungul timpului.
Ce-i place: Discuţiile interesante cu oamenii interesanţi şi întâlnirile cu foştii elevi. Iubeşte copiii şi modul în care ei văd viaţa.
Ce nu-i place: Lipsa de punctualitate şi mai ales lipsa de respect şi proasta creştere. Nu agreează vulgaritatea şi persoanele nervoase.