Râmnicu Vâlcea: PORTRET: Face minuni cu acul şi ghemul de aţă
0A lucrat de-a lungul timpului, zeci de goblenuri şi produse vestimentare. Pentru ea valoarea obiectelor realizate manual este de nepreţuit.
NĂSCUTĂ. 10 octombrie 1958, Foleştii de Sus, judeţul Vâlcea.
STUDII. Liceul tehnic din Piteşti.
FAMILIE. Căsătorită.
Fire deschisă şi primitoare, doamna Lenuş, aşa cum îi spun cei apropiaţi spune că lucrul de mână s-a transformat într-o pasiune pentru ea încă de pe vreamea când era doar o copiliţă. „Viaţa la ţară în acele vremuri nu era tocmai uşoară, mai ales pentru o fată căreia îi plăcea să se îmbrace cât mai elegant. Aşa a trebuit să învăţ singură cum să îmi confecţionez hainele", povesteşte femeia. Iniţial, a încercat să înveţe croitorie, pentru că mama ei avea o maşină de cusut în casă, dar a renunţat destul de repede. „Mama nu a reuşit să mă înveţe să lucrez la maşina de cusut şi atunci, m-am orientat repede spre altceva: croşetatul. Învăţasem zeci de modele de bluze, pulovere, rochiţe sau fuste, pe care mi le croşetam singură, într-un timp record", îşi aminteşte doamna Lenuş. Femeia povesteşte că în momentul în care îi plăcea un model, nu se lăsa până ce nu-l desluşea. „Învăţasem totul despre andrele, croşete şi aţe. Întotdeauna când mergeam în oraş aveam grijă să îmi fac o provizie serioasă de fire, de toate culorile şi din diferite materiale", afirmă femeia.
A moştenit dragostea pentru aţe de la mama sa
Cu timpul, pasiunea femeii s-a extins, aceasta ajungând să lucreze tot felul de obiecte vestimentare sau de decor. „Am lucrat cu macrame ani de zile. Cele mai apreciate modele pe care le realizam erau nişte gulere pe care le croşetam la ingliţă şi le ataşam la rochiţe", mai spune Lenuş. Dragostea pentru frumos, a moştenit-o de la mama ei care ţesea în război şi cosea cămăşi populare. „Încă de mică am văzut-o pe mama cu acul de cusut, lucrând la lumina lumânării şi am rămas cu imaginea ei în minte. Mama a lucrat ani la rând pentru un Magazin de Artizanat din Horezu, zeci de costume populare cusute de ea, luând drumul străinătăţii", povesteşte doamna Lenuş.
Cele mai dragi amintiri
Deşi vremurile s-au schimbat, iar oamenii şi, în special, tinerii nu se mai prea dau în vânt după lucrurile realizate de mână, doamna Lenuşi spune că produsele făcute de ea au o valoare inestimabilă. „Am lucrat tot felul de modele, de la sacoşe pentru cumpărături, până la cele mai dificile goblenuri. Pe multe le-am dăruit familiei sau prietenilor, însă pe altele le păstrez ca pe cele mai dragi relicve", mai spune femeia. Domna Lenuşi se descrie ca fiind o fire simplă şi unoeori poate prea timidă. „Mi-am canalizat întreaga energie spre lucrurile frumoase şi întotdeauna când am avut probleme, am trecut mai uşor peste ele, lucrând, cosînd, inventând sau pur şi simplu înconjurându-mă cu frumos", completează Lenuş Antonache.
Întrebări şi răspunsuri
Mai găsiţi timp, în vremurile acestea agitate, pentru croşetat?
Întotdeauna când faci ceva cu pasiune, reuşeşti să îţi găseşti timp. Aşa se întâmplă şi cu mine şi chiar dacă am un program încărcat la serviciu, atunci când vin acasă, prefer să mă relaxez cu un ac şi un ghem de aţă în faţă.
Aţi reuşit vreodată să expuneţi undeva obiectele realizate?
Nu, nu am încercat niciodată să fac o expoziţie. Însă pentru mine, casa mea este propria mea expoziţie pe care o îmbunătăţesc în permanenţă cu câte un nou model. Fie că este vorba despre o nouă bluză sau un goblen, toate lucrările mele îmi sunt dragi.
Ce-i place
Iubeşte florile şi lucrurile făcute bine. Ascultă cu plăcere muzică populară, îi place să gătescă şi să petreacă foarte mult timp în natură.
Ce nu-i place
Nu suportă mizeria. Nu-i plac persoanele care au mai multe feţe şi cei care nu au curaj. Nu-i plac nici oamenii care nu au caracter.