Râmnicu Vâlcea: Patru persoane cu handicap şi-au găsit loc de muncă, în 10 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Potrivit unui bilanţ realizat de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea, pe perioada întâi ianuarie- 31 octombrie 2010, s-a constatat că în această perioadă, la nivelul judeţului, au fost încadrate în muncă, doar patru persoane cu handicap.

  Dumitru Cornoiu, directorul AJOFM Vâlcea susţine că, au fost angajaţi doar patru şomeri cu handicap, deoarece această categorie de persoane  întâmpină foarte multe dificultăţi la angajare. „Dificultăţile de sunt legate de lipsa accesibilităţilor pe care trebuie să le asigure comunitatea şi angajatorii la locul de muncă, adaptările necesare la locul de muncă şi mentalităţile legate de utilizarea acestor oameni în diverse activităţi", a precizat Dumitru Cornoiu. În Vâlcea, în primele 10 luni din 2010, au fost încadrate în muncă 7.386 de persoane, în urma medierilor făcute de reprezentanţii AJOFM. Din cei 7.386 de oameni, 5.078 au fost încadraţi în muncă pe perioadă nedeterminată şi 2.308 pe perioadă determinată. În aceeaşi perioadă, au participat la cursuri de recalificare 1.257 de şomeri, iar 681 dintre ei s-au angajat după finalizarea cursurilor. În prezent, la nivelul judeţului sunt peste 17.000 de şomeri.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”