Râmnicu Vâlcea: Oltchim s-a distrat cu Tomis Constanţa, scor 44-25

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia de la Vâlcea a făcut scor în meciul restanţă din etapa a XV-a a Ligii Naţionale, învingând pe teren propriu în faţa echipei Tomis Constanţa, scor 44-25.

Handbalistele pregătite de Radu Voina au continuat forma explozivă din Champions League şi în campionatul intern, printr-o victorie fără emoţii împotriva constănţene Tomis. Fără Steluţa Luca, Paula Ungureanu şi Ramona Maier, "galacticele" au făcut instrucţie în Sala Polivalentă "Traian" din Râmnicu Vâlcea. Deşi au avut un început de partidă echilibrat, oltencele s-au distanţat după primele cinci minute, intrând la pauză cu un avantaj de zece goluri(22-10).

Prin paradele reuşite de Talida Tolnai, dar şi prin reuşitele jucătoarelor Ionela Stanca, Oana Manea, Iulia Puşcaşu şi Ada Nechita, alchimistele s-au distanţat fără probleme, având ocazia să facă şi spectacol, spre încântarea publicului de la Vâlcea. "La nici 48 de ore după meciul cu Volgograd, plin de încărcătură nervoasă, a fost un meci normal de campionat. Este lăudabil că fetele au demonstrat, în ciuda unor erori individuale, că sunt nişte valoroase" a spus tehnicianul formaţiei vâlcene, Radu Voina.

Campioana României va juca următorul meci în compania formaţiei Viborg, duminică, de la ora 19.00, la Râmnicu Vâlcea, în cadrul manşei a III-a din grupele principale ale Ligii Campionilor.

Au marcat pentru Oltchim: Ionela Stanca (8 goluri), Manea, Puşcaşu (6), Nechita (5), Szucs (4), Lecuşanu, Vădineanu (3), Meiroşu Beşe, Vizitiu, Pidpalova (2), Neagu 1 gol.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie