Râmnicu Vâlcea: Ne daţi sau nu ne daţi! Aseară, tinerii şi copiii au ieşit la colindat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au mers din casă în casă pentru a lua colindeţi

În satele judeţului a fost sărbătoare mare, copiii mergând din casă în casă şi urându-le gospodarilor ca anul care vine să fie unul îmbelşugat.

Tradiţia se păstrează din străbuni în localitatea Tomşani şi este respectată cu sfinţenie până în zilele noastre. Astfel, imediat ce se lasă seara, copiii şi tinerii satului se strâng în grupuri în curtea unor gospodari de la marginea localităţii şi apoi pleacă la urat, trecând pe la fiecare casă în parte. Oamenii îi întâmpină pe colindători cu covrigi, biscuiţi, mere sau gogoşi calde. Unii, mai darnici, fierb câte o oală mare cu vin sau ţuică şi îi cinstesc pe toţi cei care le calcă pragul. „Am venit la colindat împreună cu fratele meu şi am urat la fiecare casă! Oamenii ne-au răsplătit pe măsură pentru că deja am umplut două plase de colindeţi şi nu am străbătut decât jumătate din sat", a povestit încântat Ionuţ, un băiat de 14 ani din localitatea Tomşani. Bătrânii satului de la poalele muntelui, povestesc că toată lumea trebuie să-i primescă pe colindători, iar cei care încalcă tradiţia vor avea parte de un an sărac şi lipsit de bucurii.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026