Râmnicu Vâlcea: Maşina în care a murit tânăra de 19 ani a intrat într-o autospecială cu stupi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia pe Valea Oltului a fost închisă aproape două ore

Conducătorul auto al BMW-ul care a produs accidentul, Vasilică Zenovie, locuia pe Valea Urii, în Câinenii Mari, era căsătorit şi avea copii. Cel mai probabil acesta mergea să o ducă acasă, la Sibiu, pe tânăra de 19 ani care în momentul accidentului se afla pe scaunul din dreapta, faţă, adolescenta decedând instantaneu. „Zenovie a fost plecat o perioadă bună de timp pestre graniţă, câţiva ani chiar în Olanda, unde are o mătuşă", a spus primarul localităţii Ion Nicolae. Primul care a ajuns la locul accidentului, ofiţerul de poliţie Alexandru Ceauşescu, ne-a spus: „Accidentul a avut loc chiar pe podul de la Rîu Vadului, iar autospeciala cu care s-a lovit frontal era încărcată cu stupi. Aceştia nu au căzut de pe platformă. Traficul rutier pe Valea Oltului a fost închis o oră şi jumătate. Conducătorulului autospecialei i s-au recoltat probe cu etilotescul, dar s-a dovedit că nu consumase băuturi alcoolice. Şoferului BMW i s-au luat probe de sânge deoarece fiind rănit nu a putut sufla în etilotest". Se pare că în momentul accidentului carosabilul era uscat, ploaia începând după ce a avut loc tragedia.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”