Râmnicu Vâlcea: Marşul motocicliştilor în memoria celor dispăruţi în accidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi morţi şi 57 de răniţi, bilanţul din primele 7 luni al evenimentelor rutiere în care au fost implicate motoare. De la începutul anului şi până în prezent, în Vâlcea au avut loc 51 de accidente cu motociclişti sau mopedişti.

Astăzi, în cadrul proiectului de prevenire a accidentelor rutiere „Vâlcea albastră" zeci de tineri au defilat pe motoare în amintirea prietenilor sau a cunoscuţilor dispăruţi de-a lungul timpului în astfel de tragedii. „Acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul întregii săptămâni şi a avut mai multe etape. Convoiul a străbătut şi oraşele Călimăneşti şi Olăneşti unde au fost împărţite materiale de prevenire", a precizat subcomisarul Emilian Muşulete, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. În această dimineaţă, iubitorii de motoare pe două roţi s-au strâns în cartierul Ostroveni, de unde au plecat într-un marş al tăcerii, străbătând mai multe zone ale municipiului. „Am participat la această acţiune pentru că nu de mult timp, am pierdut un prieten foarte drag într-un tragic eveniment rutier. Mi-ar plăcea ca tinerii care iubesc motocicletele să fie responsabili şi să preţuiască viaţa", a spus Mihai Popa, unul dintre participanţii la acţiunea organizată de poliţiştii vâlceni.


Slujbă de pomenire pentru cei plecaţi


Tot astăzi, la biserica de lângă Hotelul Alutus a avut loc o slujbă de pomenire a celor decedaţi în accidente rutiere, după care, în Parcul Mircea cel Bătrân, au fost depuse flori şi lumânări în amintirea celor dispăruţi prea devreme dintre noi. Ultimul eveniment care a şocat tot oraşul a avut loc în urmă cu o săptămână. Atunci, poliţistul Costin Ceauşescu (25 de ani) şi el un iubitor al motocicletelor, şi-a pierdut viaţa, după ce nu a mai putut controla motorul pe care îl conducea. Astăzi, mulţi dintre prietenii lui, au defilat în amintirea sa şi i-au sfătuit pe râmniceni că „viaţa are întotdeauna prioritate".

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta