Râmnicu Vâlcea: Liceul de Artă are prima formaţie de jazz „Hot Seven”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Elevii vor să încheie un parteneriat cu primăria oraşului Râmnicu Vâlcea pentru a susţine spectacole în aer liber.

  Câţiva elevi talentaţi ai Liceului de Artă şi-au făcut propria trupă de jazz. Ideea le-a venit după ce, au primit o lecţie de jazz de la trupa americană, Ari Roland Quartet, luna trecută, pe scena teatrului Anton Pann. „După concertul cu americanii ne-a venit ideea. Am văzut că ne-am descurcat pe scenă cu ei şi am zis să încercăm să vedem ce iese. Aceeaşi idee a avut-o şi Gabriel Rizea şi Vali Ţucă", spune Mihai Rădescu, membru al trupei. Elevii au împărtăşit ideea de a face o formaţie şi profesoarei de percuţie din liceu, Niculina Andrei. Ea i-a ajutat în alegerea celor mai buni instrumentişti din şcoală. „E prima formaţie a liceului. Sunt mândră de ei pentru că ştiu să cânte şi sper să ajungă departe", a declarat Niculina Andrei.


Primul contract, în Olăneşti


  După formarea trupei elevii au făcut repetiţii timp de o lună. Săptămâna aceasta au avut primul spectacol în cadrul liceului şi şi-au lansat formaţia „Hot Seven". „Am zis să facem şi noi o trupă cât de mică şi văd că a ieşit. Cântăm jazz, latino, blues, muzică clasică", spune Gabriel Rizea. Din formaţie fac parte Aura Mitran (marimbă şi tamburină), Mădălina Rădulescu (chitară şi canto), Diana Ispas (voce), Gabriel Rizea (percuţie), Ştefan Voinic (clarinet), Mihai Rădescu (trompetă) şi Vali Ţucă (pian). Trupa are în repertoriu peste 10 melodii. „Suntem la început, dar o să avem un reportoriu mult mai mare. În prima fază ne dorim să cântăm în parcurile din oraş şi o să încercăm o colaborare cu primăria", povesteşte Vali Ţucă. Trupa „Hot Seven" s-a lansat şi cu sprijinul formaţiei de instrumentişti Dream Muzic. Elevii de la „Hot Seven" sunt pe cale să semneze un contract cu on restaurant din staţiunea Băile Olăneşti unde vor susţine trei spectacole pe săptămână.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită