Râmnicu Vâlcea: La trei dintre tinerii cercetaţi pentru infracţiuni pe internet le-au expirat mandatele de reţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre tinerii lăsat în libertate până la deliberare

Persoanele reţinute au fost lăsate în libertate, fără să poată părăsi incinta Tribunalului Vâlcea

Citeşte şi:

Află cine sunt cei 34 de tineri propuşi pentru arestare pentru escrocherii informatice

VIDEO Gruparea de hackeri vâlceni acţionează în Praga si SUA

VIDEO Hackeri de Vâlcea „deconectaţi" de FBI

În urmă cu câteva minute a fost suspendată şedinţa de judecată din sala nr. 1 a Tribunalului Vâlcea, urmând să fie reluată în jurul orei 15.00. Unul dintre avocaţi, din judeţul Teleorman, reprezentând două dintre persoanele reţinute, a declarat: „Aşteptăm decizia judecătorilor, iar în cazul în care clienţii mei vor primi mandate de arestare de 29 de zile vom ataca această decizie. O parte dintre cei reţinuţi şi-au menţinut declaraţiile în faţa judecătorilor, alţii nu. ". La trei dintre cei 34 de tineri expiraseră cele 24 de ore cât puteau fi reţinuţi, motiv pentru care aceştia (doi erau din Râmnicu Vâlcea) au fost lăsaţi în libertate, cu condiţia să nu părăsească incinta Tribunalului Vâlcea, până la deliberarea definitivă a judecătorului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”