Râmnicu Vâlcea: La Pietrari, disputele dintre săteni se rezolvă cu „treaba mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Matilda Niţă arată „cadoul” găsit la poartă

 Într-un caz, poliţiştii au dat deja primele amenzi pentru gesturile nesăbuite, iar în altul, problema este cercetată de Parchet.

   În localitatea Pietrari, neînţelegerile dintre săteni se rezolvă, uneori, printr-o metodă... urât mirositoare. „Am găsit ieri în poartă un caca de om. Mi-au împroşcat şi poarta cu mizerii umane. Este pentru a şaptea oară când mi se întâmplă aşa ceva, prima dată a fost în noaptea de Înviere. L-am acoperit ca să-l vedeţi şi dumneavoastră! L-am chemat şi pe viceprimar dar nu a vrut să vină să vadă şi m-a certat de s-a uitat la mine tot satul", povesteşte Matilda Niţă (69 ani). Şeful de post, agentul principal Dumitru Sobolu, spune că a cercetat sesizările anterioare ale Matildei Niţă şi a descoperit doi copii care au făcut pocinogul, iar părinţi acestora au fost amendaţi.

„Ies cu căruţu şi văd grămăjoara”


  În centrul comunei, vizavi de primărie, Elena Căpţânescu (63 ani) s-a „bucurat" şi ea de acelaşi tratament pus în poartă. „Ies cu căruţul afară, în septembrie, şi văd aici grămăjoara. Mai încolo altele, altele, iar poarta era toată spoită. Am dat fuga să anunţ la primărie. Am chemat vicele, a venit şi i-am zis: «Să fii atent, domnule viceprimar, să nu calci în el!». Am lăsat mizeria aşa toată ziua, de mirosea că nu te puteai apropia. În ziua cealaltă am văzut maşina poliţiei şi am anunţat şi pe şeful de post, care a zis: «Cine l-a pus, să-l spele!». Abia am intrat în casă şi, când am ieşit afară nu mai erau grămăjoarele", povesteşte Elena Căpăţânescu. Un localnic a recunoscut că el a făcut treaba urât mirositoare. Elena Căpăţânescu crede că disputele cu săteanul, care au degenerat cu timpul, vin de la faptul că fiica ei nu a vrut să-l ia de bărbat pe băiatul celui care a făcut pocinogul.

 Sesizări cu toptanul


 Poliţiştii din Pietrari susţin că au primit din partea Elenei Căpţânescu 30 de sesizări la care trebuie să dea curs, mărul discordiei fiind „treaba mare" pusă în şi pe poartă. Dosarul a ajuns la Parchetul Horezu, dar a fost retrimis spre cercetări la poliţie. Reprezentanţii primăriei recunosc că „treaba este ruşionoasă", dar nu e de competenţa alesului.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice