Râmnicu Vâlcea: Falsurile din vinuri şi miere sub lupa cercetătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Vremera face analize la vin

 Laboratorul a costat două milioane de euro şi aici pot fi depistate falsurile din vinuri, miere sau pesticidele din fructe.

   Cantităţile de zahăr, ori de apă adăugate de producători în vin, miere şi alte alimente pot fi descoperite cu uşurinţă de cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenetice şi Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea. „Începând din acest an depistăm falsurile din vinuri, din miere sau pesticidele din fructe şi legume. Prin analizele care le facem aici putem depista zahărul sau apa puse în vin sau în miere. Aceleaşi analize le putem face la sucurile naturale pentru a vedea dacă sunt contrafăcute, la băuturile spirtoase, ori la alimente pentru a depista toxinele", a declarat prof. univ. dr. Ioan Ştefănescu, directorul general al ICSI Râmnicu Vâlcea. Amenajarea laboratorului a costat institutul două milioane de euro. „Facem cercetări şi în domeniul industriei alimentare, pentru că din 2011 Uniunea Europeană va impune norme extrem de riguroase în ceea ce priveşte calitatea produselor", a precizat Ştefănescu.


Cea mai ieftină analiză costă 25 de euro


   Cercetătorii care lucrează în laboratorul ICSI analizau, astăzi de dimineaţă, mai multe probe de vin. Multe analize la produse sunt comandate la institut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „La vinuri şi miere s-au făcut foarte multe analize. Cetăţenii de rând şi marii producători vin la institut cu proba şi după două zile pot afla contra cost calitatea produsului", a spus directorul institutului. Rezultatele sunt trecute într-un cazier pe care îl primeşte proprietarul produsului, iar actul e valabil şi în instanţă în cazul în care calitatea vinului e contestată. Laboratorul are o magazie specială în care sunt păstrare probele, mai mulţi ani. Preţul cel mai mic al unei analize este de la 25 de euro. O analiză poate ajunge şi la 200 de euro în funcţie de buletinul solicitat.