Râmnicu Vâlcea: Elevi pregătiţi să salveze vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au viteză, îndemânare şi se comportă ca nişte pompieri adevăraţi. Au cunoştinţe teoretice despre prevenirea şi intervenţia în caz de incendiu.

  În timp ce alţi copii de vârsta lor sunt preocupaţi de jocurile pe calculator, de modă, întâlniri cu prietenii în oraş, ori drumeţiile, 30 de elevii din clasele V-VIII de la Liceul Teoretic Brezoi, din judeţul Vâlcea, fac zilnic antrenamente de câteva ore, pentru a demonstra că pot fi pompieri. „Prietenii pompierilor" cum e numit grupul, este pregătit voluntar, în afara orelor de şcoală, de profesorii de sport ai liceului Maria şi Ion Dobrin. „Antrenăm copii pompieri din anul 1982, de când am preluat ştafeta de la profesorul Gheorghe Mosor", spune Maria Dobrin. Cei 30 de elevi sunt grupaţi câte 10, în echipaj de fete, de băieţi şi mixt. Pe un teren de sport de la Brezoi, sub supravegherea profesorilor, copiii dau probe de viteză şi ştafetă la 400 de metri cu obstacole şi capătă îndemânare în folosirea furtunurilor în caz de incendiu. „Îmi place ce fac cu toate că, probele sunt grele uneori. Anul trecut am intrat în echipă şi am aflat foarte multe lucruri despre prevenirea incendiilor şi stingerea lor. Împreună cu echipa am luat joi, 20 mai, locul I pe judeţ, la faza judeţeană «Prietenii pompierilor» care a avut loc la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi în iulie mergem la faza naţională", povesteşte Luiza Răducu, elevă în clasa a VII-a.


Vreau ca pe viitor să salvez vieţi


  Bogdan Gîndac, elev în clasa a VII-a vrea să devină pompier după ce termină şcoala. „Baza unde ne pregătim e chiar lângă locuinţa mea. Când eram mic mă urcam pe gard şi mă uitam la elevi cum se antrenează. De abia aşteptam să ajung în clasa a V-a ca să intru şi eu în grup", declară Bogdan. Elevii se antrenează câte două, trei ore zilnic. „Mi-a intrat în sânge această preocupare şi vreau ca pe viitor să salvez vieţi", susţine Bogdan. Copiii pregătiţi de cei doi profesori de sport sunt cei mai buni din ţară. La faza judeţeană a concursului „Prietenii Pompierilor" au obţinut numai locul I şi la faza naţională au luat în ultimii ani patru titluri naţionale. În 2001 echipajul a ajuns la Olimpiada Internaţională din Finlanda Prietenii Pompierilor, la care au participat copii din toată Europa, unde echipa de fete a fost pe locul 8. Cei mai mulţi copii care se pregătesc la Brezoi ajung pompieri.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile