Râmnicu Vâlcea: Drumuri judeţene reparate pe datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe drumuri judeţene sunt din pământ

 Consiliul Judeţean Vâlcea va semna zilele următoare contractul prin care va lua creditul, urmând ca ratele să fie achitate timp de opt ani.

  Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea a reuşit, după doi ani de încercări, să ia un împrumut de 32,6 milioane lei, bani care vor fi folosiţi pentru reabilitarea şi asfaltarea drumurilor judeţene. Împrumutul va fi luat de la Raiffeisen Bank, pe o perioadă de opt ani. „Din cei 967 de kilometri de drum judeţean, 241 sunt din pământ şi pietruiţi, iar 379 au durata de serviciu normată expirată. Am apelat la împrumuturi bancare pentru că, de la Guvern nu am mai primit fonduri pentru reabilitarea arterelor judeţene", a declarat Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea. La licitaţia electronică prin SEAP organizată de CJ s-au înscris trei bănci: BCR, Raiffeisen şi CEC Bank. „Oferta CEC Bank nu a corespuns caietului de sarcini. În urma analizei făcute am optat pentru Raiffeisen pentru că ne oferă şi doi ani de graţie", a mai precizat Ion Cîlea. Conducerea CJ urmează să semneze contractul cu banca, peste câteva zile. „În prezent, mai au loc unele negocieri pe marginea dobânzii", a declarat Ion Stanciu, purtătorul de cuvânt al CJ.

Nouă drumuri modernizate

 Creditul va fi folosit pentru modernizarea a 40 de kilometri de pe nouă artere: DJ 676 B Glăvile-Olteanca-Lăpuşata, DJ 677 Râmeşti-Lungeşti-limită judeţul Olt, DJ 650 DN Ocnele Mari-Buneşti, DJ 643 Găneşti-Făureşti-Laloşu-limită judeţul Olt, DJ 676 A Giuleşti-Dozeşti-Roşiile, DJ 677 Mădulari-Şuşani, DJ 703 P Racoviţa-Titeşti, DJ 677 A Creţeni-Nemoiu şi DJ 677 F Glăvile-Pesceana-Şirineasa. „Drumurile noastre sunt la pământ, în special cele judeţene. Plătim taxe ca să ne rupem maşinile prin gropi şi hârtoape", spune Mircea Avram din localitatea Şuşani. 500.000 de lei din credit vor fi folosiţi şi pentru construirea unei microhidrocentrale de mică putere pe râul Cheia, în oraşul Băile Olăneşti.

59% din reţeaua de drumuri e la pământ

  Anul trecut, CJ Vâlcea a vrut să ia tot pentru drumuri, un credit de 25 de milioane lei, dar nicio bancă nu s-a prezentat la licitaţie. Conducerea CJ a fost nevoită să facă credit deoarece fondurile alocate din bugetul judeţului sunt insuficiente pentru întreţinerea drumurilor şi în prezent 59% din reţeaua drumurilor judeţene trebuie modernizată.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile