Râmnicu Vâlcea: „Drumul Crucii”, expoziţie de icoane pentru Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmniceni la expoziţia „Drumul Crucii”

 Aproximativ 100 de icoane realizate de pictori din Bucureşti, sunt expuse la Galeria Artex, cu ocazia sărbătorilor de Paşte.

  De ani buni, Galeria Artex nu a mai găzduit o expoziţie de icoane. De astăzi, locuitorii oraşului Râmnicu Vâlcea au ocazia să vadă o expoziţie inedită de icoane şi chiar să le cumpere. „În ultimii ani nu am mai organizat aici o expoziţie de icoane. Am omis acest lucru, cu toate că e un eveniment special din viaţa oricărui creştin. În preajma sărbătorilor de Paşte, oamenii participă la o asemenea manifestare. Considerăm că e un început şi vom organiza expoziţii similare şi în anii următori", a declarat Gheorghe Dican, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Vâlcea. Tot acesta a precizat că icoanele expuse sunt de calitate foarte bună şi toate sunt realizate de artişti din Bucureşti. În cadrul expoziţiei intitulată „Drumul Crucii" şi-au expus lucrările Aurelia Ciobanu, Elena Constantin, Oana Ducu, Ana Maria Marinică, Valeriu Stoica.


Un iconostas format din 60 de icoane


 Valeriu Stoica e un artist cu renume în arta religioasă. A pictat opt biserici din ţară şi are numeroase expoziţii în străinătate. „Am expus iconostase mobile. Cel mai mare dintre ele e format din 60 de icoane şi reprezintă o catapeteasmă completă. Ele sunt lucrate pe lemn de nuc şi tei", a declarat Valeriu Stoica. „E ceva inedit, în special icoanele realizate pe bucăţi de lemn. Foarte frumoase sunt şi iconostasele şi nu am mai văzut aşa ceva până acum. O să cumpăr şi eu o icoană acum în prag de Paşte", spune Iasmina Tudor, elevă în clasa a XI-a. Expoziţia de icoane rămâne deschisă până în luna aprilie şi poate fi cumpărată orice icoană.

Patru evenimente mari la Artex


  În 2010, Galeria Artex găzduieşte patru evenimente mari: salonul interjudeţean „Natură statică" care s-a desfăşurat între 1- 8 martie; expoziţia de icoane dedicată sărbătorilor Pascale, care are loc în această perioadă; salonul judeţean de artă organizat de Ziua Imnului, în luna iulie; şi târgul de artă care va fi în luna decembrie, de Crăciun.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!