Râmnicu Vâlcea: Drama din Titireci: „A venit sfârşitul lumii, mamă! Pământul mi-a înghiţit pentru a doua oară casa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craterul format în curtea familiei Ene

Prima casă a Ilincăi Ene s-a dărâmat din cauza alunecărilor de teren, iar femeia rămasă văduvă, cu trei copii, a întemeieat o altă gospodăria , acum pe marginea craterului

Pe drumul ce duce în satul Titireci, comuna Buneşti, Ilinca Ene, o femeie aprigă, la aproape 70 de ani, mergea trecând în urma ei un cărucior. A fost la piaţa, în Râmnicu Vâlcea, să vândă lapte, smântână şi unt. Primarul localităţii Buneşti, Marcel Radi, un om pe care localnicii îl iubesc pentru că le-a asfaltat până şi ultima uliţă din sat, le-a introdus apă, o întâmpină şi îi spune: „E rău tanti Nuţa! Casa dumitale a fost înghiţită aproape jumătate în pământ şi să fi atentă să nu te apropii prea mult, că pământul se surupă".

Ilinca Ene

Alesul încearcă să o liniştească, spunându-i că va primii 10.000 de lei de la Consiliul Judeţean şi că va înainta toate hârtile şi către Guvern. Femeia aproape că nu mai are lacrimi şi nici nu ţine morţiş să intre în gospodărie să vadă dezastrul. E curtea plină de pompieri, poliţişti, oficialităţi, oameni de la CEZ care i-au întrerupt curentul. Cu luciditate şi stăpânire de sine, povesteşte. „În noaptea de vineri către sâmbătă s-a auzit un huruit puternic şi o groapă s-a făcut în faţa casei, din care a ieşit apă. Geamurile s-au făcut ţăndări. Am zis că se va întâmpla ca acum doi ani, când tot aşa s-a lăsat pământul în faţa casei, şi s-a făcut o gaură pe care am astupat-o cu 27 care de pământ. Aşa că am plecat la piaţă să vând lapte, brânză şi unt", ne spune.


Am muncit ca un rob"


În câteva ore, în faţa locuinţei familiei Ene s-a format un hău, după primele estimări ale specialiştilor, adânc de 50 de metri şi lat de câţiva metri. „Apa e sărată, am gustat-o eu", ne-a spus colonelul Adrian Mesescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Groapa se lăţeşte, pământul se duce în adâncuri în lacul de saramură, iar sub privirile celor care au umplut curtea gospodăriei familiei Ene, casa a început să se scufunde. „Am muncit ca un rob, iar acum, în urmă nu mai rămâne nimic", a spus Ion Ene (41 ani), fiul Ilincăi Ene, care încerca să-şi mai salveze câteva bunuri, ajutat de pompieri care luau ţigla de pe casă şi mai cărau din acareturi.

Craterul din curtea familiei Ene


Ocnele Mari, locul de unde începe dezastrul


Bătrâna, care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu fiul ei, povesteşte. „A venit sfârşitul lumii, mamă. Pământul mi-a înghiţit pentru a doua oară casa. Prima oară s-a întâmplat acum vreo 30 de ani. Locuiam în marginea pădurii şi într-o noapte, casa cea mare s-a prăbuşit. A rămas doar cea mică. Aşa că am venit şi am construit alta, aici, în vale, şi acum iar ne înghite pământul. Am rămas singură să cresc trei copii, două fete şi un băiat şi am muncit pe brânci. Am cultivat căpşuni, mere, dar nu mai am unde să le vând, iar acum cultiv zmeură. Eu vin acum de la piaţă dar nu m-au lăsat să vând decât lapte, iar cu smântâna şi untul am venit cu ele înapoi. În 2008, când s-a făcut o altă groapă în faţa casei, au venit speciliştii şi au spus că toată valea se va scufunda, că ar fi nişte hăuri mari la adâncime formate în urma exploatării sării dela Ocnele Mari. Uită-te într-acolo şi ai să vezi că peste deal sunt Ocnele, unde de câţiva ani a început dezastrul", povesteşte femeia. În faţa lacului de saramură, un căţel da ocol, scherlălăind, să găsească intrarea în casă. „Şi animalele urlă a pagubă", a spus tuşa Nuţa. Specialiştii prezenţi în gospodăria familiei Ene au fost, deocamdată, sceptici în formularea unor concluzii privind fenomenul de la Buneşti.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile