Râmnicu Vâlcea: Două şoferiţe neatente, autoare de accidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a accidentat un mopedist pe Str. Dacia, iar cea de a doua a intrat într-o depăşire neinspirată, pe Valea Oltului

Ieri dimineaţă, pe Str. Dacia din Râmnicu Vâlcea, Carmen C., din Frânceşti, o femeie aflată la volanul unei Dacii Nova, nu a acordat prioritate la efectuarea unui viraj la stânga şi a accidentat un mopedist care circula regulamentar. Virgil O. (57 ani), din Râmnicu Vâlcea, s-a ales cu fractură de bazin fiind internat în spital. Tot ieri, la ora 15.43, a avut loc un accident pe Valea Oltului, în localitatea Câineni. Diana N. (20 ani) din Râmnicu Vâlcea, fiind tot la volanul unei Dacii, a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens invers. Din accident au fost răniţi grav Ionuţ M. (20 ani), din Bucureşti, pasager în maşina care circula regulamentar, dar şi şoferiţa din Râmnic, autoarea accidentului. Femeile aflate la volan nu consumaseră alcool.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente